Joacă un meci și stă apoi cel puțin zece zile. Cam aceasta este situația lui Ovidiu Petre, dar și a lui Mihăiță Pleșan. Iar când te gândești că situația prin care trec cei doi e asemănătoare cu cea trăită și de Emeghara, oricine poate trage concluzia că Steaua e posibil să se fi păcălit atunci când i-a achiziționat pe acești jucători de la Poli Timișoara.
Bănățenii știau că cei trei au probleme și au fost fericiți după ce au reușit să-i vândă la Steaua și să primească în schimbul lor 3 milioane de euro! Ovidiu Petre este unul dintre cei mai valoroși jucători din țară, însă roș-albaștrii nu se pot bucura pe deplin de calitățile fotbalistului. Și la Galata, și la Poli, cei care l-au antrenat știu că a avut probleme medicale.
Este operat la ambii genunchi și din naștere s-a ales cu niște complicații în aceste părți ale piciorului, având rotula nu foarte bine sudată. Cu multă insistență din partea medicilor s-a operat pe vremea când era la Poli Timișoara, în 2006, dar anul acesta s-a mai ales cu o intervenție chirurgicală în urma acelui accident stupid de la volei care l-a făcut să piardă și Euro. Astăzi, situația lui Petre nu e deloc simplificată. Ba dimpotrivă.
Motivul? Ori operația, ori recuperarea
După cum spunea și Lăcătuș, jucătorul are dureri în permanență la piciorul drept, cel la care a suferit ultima operație. Sunt două motive pentru care Petre se resimte: ori intervenția făcută de doctorul Maurilio Maracacci a fost efectuată prost, ori recuperarea nu a decurs așa cum trebuia. Cel mai probabil ar fi al doilea motiv, pentru că jucătorul s-a grăbit să revină pe teren. „Din păcate, după operație el a făcut perioada de pregătire, chiar dacă nu la un nivel foarte ridicat, a ajuns să se antreneze, să joace, dar aceste operații lasă urme și se pare că deocamdată nu poate să țină acest ritm”, a declarat Lăcătuș după ultimul meci din campionat.
E de vină doctorul?
Desele accidentări din lotul Stelei pot avea și o explicație logică. Străin de aceste lucruri nu pare a fi nici medicul Radu Paligora, cel care se pare că a forțat revenirea lui Ovidiu Petre pe gazon în urma accidentării suferite la Belek. Doctorul Stelei nu ar fi la prima eroare de acest gen, în trecut dovedindu-se că a greșit diagnosticele în cazurile lui Rădoi, Neșu și Cristocea, care, la sfatul lui Paligora, au forțat revenirea pe teren și au suferit accidentări mult mai grave decât cele inițiale.
Situația jucătorilor cu probleme din lotul Stelei
Janos Szekely E recuperat după entorsa la glezna dreaptă suferită în urmă cu o lună și și-a reluat pregătirea Ifeanyi Emeghara E recuperat după operația suferită la genunchiul drept din luna mai și a reluat și el pregătirile Dorin Goian A jucat în ultimele două meciuri, cu Galata și Pandurii cu infiltrații, existând oricând riscul unei recidive. Se află la lotul național Pawel Golanski Va fi pe deplin recuperat până la următorul meci al Stelei, el suferind o entorsă la genunchi în urmă cu două săptămâni. Își va relua pregătirile Mihăiță Pleșan Pleșan are probleme la piciorul stâng după ultima operație, stare care i-a fost agravată la meciul cu AS Roma. Va fi apt până la debutul în Liga Campionilor
"După fiecare joc, lui Ovidiu i se umflă genunchiul. Sperăm să aflăm motivele și să știm să-l pregătim pentru meciurile de Liga Campionilor" – Marius Lăcătuș, antrenor Steaua
4 meciuri a jucat în acest sezon, două cu Galata și alte două în campionat. A ratat în rest alte patru partide plus ultimele meciuri ale naționalei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER