Keșeru, Adi Popa și Chipciu au marcat cele trei goluri ale Stelei în victoria cu 3-1 obținută în Giulești, cu Rapid, în prima etapă a Ligii 1. Pentru gazde deschisese scorul Pancu.
Marcatorul celui de-al treilea gol al Stelei, Alexandru Chipciu, a dedicat reușita fetiței și familiei sale, dar și conducătorilor clubului. Totodată, mijlocașul campioanei rămâne modest și nu consideră că o victorie în fața Rapidului, echipă nou-promovată, trebuie să amăgească suporterii, care trebuie să țină cont de problemele existente la clubul din Giulești. „E o victorie mare, am obținut trei puncte. E bucurie că am început bine campionatul și sper să ținem tot asa. Nu țineam neapărat să marchez în derby, dar important e că am câștigat. Nu mai sunt la fel derby-urile… Ei au probleme foarte mari, tribunele sunt lipsite de spectatori. Nu trebuie să ne umflăm muschii că i-am învins pe Rapid. Dar suntem fericiți că am câștigat. Golul îl dedic fetiței mele și familiei mele, în primul rând. Cu Aktobe, în Liga Campionilor, vreau doar să ne calificăm, nu mă interesează un rezultat anume. Dedicăm victoria managerului nostru și patronului, persoane care trec prin perioade dificile. Ne dorim să continuăm seria acestor victorii până la final„, a declarat Alexandru Chipciu la Look TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER