Chipciu explică ce s-a întâmplat la faza din care CSMS Iași a deschis scorul:** „M-am încurcat cu Vlad Chiricheș”
Alex Chipciu a fost pe rând personajul negativ și cel pozitiv la meciul cu CSMS Iași. Mijlocașul Stelei a făcut faultul în careu în urma căruia moldovenii au deschis scorul, dar a semnat și golul egalizator. Chipciu spune că le dedică golul prietenei sale, care este însărcinată.
„Astăzi mi-a mers bine: am dat gol și pasă de gol. Nu știu dacă au avut ei un început bun. A fost acel incident, m-am încurcat cu Chiricheș și am faultat în careu, dar apoi ne-am făcut jocul nostru obișnuit și am reușit să ne impunem.
Ce pot să spun e că jucăm fiecare meci la victorie și suntem profesioniști. La Steaua e o atmosferă foarte bună. Suntem prieteni, de familie, de vestiar.
Ne gândeam înainte de meci că e posibil să nu vină foarte mulți fani, dar îi înțeleg și cu vremea această. Dedic golul familiei mele, prietenei mele, fetiței care o sa vină…. Acesta e cel mai important eveniment din viața mea.
Respectăm Rapidul. Au o galerie foarte frumoasă, îi respect foarte mult”, a declarat Alexandru Chipciu la DigiSport.