Steaua–Dinamo, meciul meciurilor în România. Mai sunt două zile până la marele derby, iar cele două tabere își pregătesc duelul direct și prin intermediul declarațiilor. Dacă în „Ștefan cel Mare” nu este tocmai liniște din cauza poziției din clasament, dar mai ales după suspiciunile de la ultimul meci, Dinamo – Viitorul, în Ghencea optimismul este la el acasă.
Alex Chipciu regretă că marea rivală nu este la același nivel cu Steaua: „Poate era încărcătura mai mare”. Mijlocașul Stelei nu exclude, totuși, o surpriză în meciul de sâmbătă (ora 21:00), dar crede că roș-albaștrii sunt net superiori „câinilor”.
Chipciu: „Dacă Dinamo era mai aproape, încărcatura era mai mare”
„Ne dorim să câștigăm, clar. Dar mai mult ne dorim să câștigăm campionatul și să ne batem pentru titlu. Și derby-ul vrem să-l câștigăm dar, dacă erau mai aproape de noi ca puncte sau în clasament, poate era încărcătura mai mare. Așa, poate avem un avantaj că suntem pe primul loc și ei nu sunt într-o formă așa de bună”, a declarat Chipciu la Digi Sport.
3 goluri a reușit Alexandru Chipciu pentru Steaua în acest sezon
Stelistul nu exclude surpriza, deși cele doua rivale sunt despărțite în clasament de 16 puncte
„Clar, totul e posibil. Au jucători foarte buni și ei și se poate întâmpla orice. Pot produce și ei o surpriză. Trebuie să fim foarte concentrați, să nu luăm meciul în derâdere sau să spunem că e ușor, pentru că vom avea probleme”, a mai spus mijlocașul lui Reghecampf.
În ciuda declarațiilor diplomatice, Chipciu trage linie și trece la atac: „Suntem mai buni decât ei ca istorie, ca tot”
„În acest moment Steaua e mult mai puternică decât Dinamo. De fapt, în ultimii ani, de când am venit eu, am prins numai derby-uri în care am câștigat și e o diferență mare. Per total, ce înseamnă Steaua în România, e diferență mare. Suntem mai buni ca ei ca istorie, ca tot!„, a încheiat stelistul.
Steaua – Dinamo se joacă în Ghencea, sâmbătă de la 21:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER