Chipciu și-a revenit, Fl. Costea forțat la mijloc!** MOTIVUL pentru care Becali i-a garantat postul de TITULAR lui „Tătă” și cum arată Steaua 2012
Steaua a fost eliminată din Europa League de Twente, însă există și câștiguri pentru echipa lui Ilie Stan după această dublă cu olandezii. După ce Vlad Chiricheș a impresionat la primele meciuri oficiale jucate pentru Steaua, fiind lăudat de toată lumea, există încă un jucător care a făcut un real progres în această perioadă.
Chiar dacă nu a evoluat ca titular, Florin Costea s-a remarcat de fiecare dată când a pătruns pe teren, fiind lăudat atât de Gigi Becali, cât și de Ilie Stan. Evoluțiile foarte bune ale acestuia l-au determinat pe antrenorul roș-albaștrilor să producă unele modificări în ceea ce privește posturile anumitor jucători.
Așadar, prin plecarea lui Brandan și revenirea de formă a lui Florin Costea, Ilie Stan a decis să-l folosească pe Cristi Tănase pe postul de mijlocaș central pentru ai face loc fostului jucător al Craiovei.
„Mi-a zis Ilie că Florin va fi titular pe stânga și, pentru a-i putea face loc, îl va muta pe Cristi Tănase ca mijlocaș central”, a anunțat Becali.
O altă veste bună pentru Ilie Stan este refacerea lui Alex Chipciu, jucător ce va putea debuta într-un meci oficial pentru Steaua contra celor de la CS Mioveni.
Tătărușanu va fi și el în continuare titular la Steaua, după ce sâmbătă, în urma vizitei pe care a făcut-o la Palat, s-a împăcat cu Gigi Becali. Se pare că una dintre condițiile puse de patron pentru a-l ierta pe Tătărușanu a fost ca portarul să renunțe la actuala firmă de impresariat și să semneze cu firma lui Giovani și Victor Becali. Totodată, Becali a realizat că dacă îl va trece pe Tătărușanu pe linie moartă, riscă să piardă o sumă importantă de bani de pe urma unui eventual transfer al goalkeeperului în străinătate.
Cum ar putea arăta Steaua în meciul cu CS Mioveni: Tătărușanu – Martinovic, Chiricheș, Geraldo, Latovlevici – Chipciu, Bourceanu, Tănase, Florin Costea – Tatu, Rusescu