Mijlocașul FC Brașov, Alex Chipciu, a declarat că vrea revanșa în fața liderului Oțelului Galați, după ce în meciul tur au avut de suferit.
„Va fi un joc foarte greu, împotriva unei echipe foarte bune, însă dacă vom juca cu determinare și agresivitate vom câștiga. Avem de luat o revanșă de luat, după meciul din tur, în care am pierdut nemeritat, după un gol luat în minutul 90, cu doi jucători eliminați, iar finalul acelui joc s-a disputat pe întuneric„, a spus Alex Chipciu.
Fotbalistul „stegarilor” s-a declarat bucuros de interesul Stelei pentru el: „Mă simt bine când aud că Gigi Becali mă vrea, înseamnă că sunt apreciat pentru ceea ce fac pe teren. Dar, acum nu mă gândesc să plec de la Brașov. Sunt doar la primul an în prima ligă și trebuie să joc în continuare cât mai bine”.
„90% șanse să câștigăm”
Colegul lui Chipciu, fundașul Adrian Rusu, a declarat că „suntem conștienți că ne așteaptă un meci foarte dificil cu Oțelul. Vom întâlni o echipă cam de profilul nostru, care muncește toate cele 90 de minute. Sunt convins că va fi un meci frumos. Nu ne intereseaza șansele Oțelului la titlu, important este să câștigăm noi și să ne atingem obiectivul. Sunt un tip optimist și cred că avem 90% șanse să câștigăm cu Oțelul. Am demonstrat că putem bate orice echipă din România”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER