Chiria, Julio, scoate chiria!

„Câinii” nu iartă nimic în litigiul pe care îl au cu Julio Cesar! Acționarii lui Dinamo i-au pretins brazilianului să înapoieze toți banii câștigați în România și nu glumesc. Astfel că șefii vor și banii pe chirie.
La semnarea contractului din vară, Cristi Borcea și-a dorit atât de mult să-l înregimenteze pe fostul galactic, încât i-a satisfăcut acestuia și pretențiile mai inedite. Niciun jucător care s-a transferat în „Ștefan cel Mare“ n-a pus condiția de a locui într-o clădire de apartamente în regim hotelier, cu excepția lui Julio Cesar. Mai mult, edificiul ales este cotat la cinci stele, așa că investiția dinamoviștilor a fost maximă. În cele patru luni petrecute la un ApartHotel din București, chiria stoperului s-a ridicat la 8.000 de euro. Bani pe care acționarii îi vor acum înapoi.

A rămas și fără mașină

Desigur, Julio a strâmbat din nas când a văzut acest decont pe actul primit de la Nicolae Badea și refuză să returneze această datorie. După ce a decis să-i ceară înapoi brazilianului mașina dăruită în baza contractului de publicitate, mai nou, fotbalistul se vede nevoit să se mute într‑un loc mai puțin costisitor, până la rezilierea contractului cu roș-albii. Între timp, Julio Cesar se antrenează de unul singur, iar soarta sa va fi hotărâtă azi, într-o ședință cu Mircea Rednic și Cristi Borcea. Dacă nu are banii care i se cer, sud-americanul tre­­buie să continue la Dinamo până la vară.

Cazul B&B, pe ordinea de zi

 

Dinamoviștii vor discuta azi și cazurile lui Boștină și Blay, intrați în ultimele șase luni de contract. Fostul stelist este ofertat de echipe din Italia și Ungaria, dar și de cei de la FC Brașov, însă există șanse să continue în „Groapă“ până la vară. Pe de altă parte, Blay nu vrea să mai rămână la echipă.

Publicat: 18 01. 2009, 08:36
Actualizat: 18 01. 2009, 08:48