Returul cu Legia Varșovia este meciul sinonim cu despărțirea de Steaua pentru fundașul Vlad Chiricheș. Fotbalistul transferat de Tottenham pentru 9,5 milioane de euro nu va pierde nicio clipă în plus după terminarea meciului din Polonia și va zbura cât mai curând spre Londra, pentru a semna actele cu noua lui echipă.
Informațiile venite dinspre Anglia indică faptul că Vlad Chiricheș va fi prezentat oficial joi, după care va lua loc în loja stadionului White Hart Lane, acolo unde are rezervat un loc la partida retur din play-off-ul Europa League, pe care Tottenham o joacă în fața fostei adversare a Stelei, Dinamo Tbilisi. În tur, englezii s-au impus cu 5-0!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER