Naționala condusă de Victor Pițurcă s-a impus în ultimul amical al anului, scor 2-1, disputat în fața Belgiei, o echipă foarte puternică.
Selecționerul l-a folosit pe Chiricheș ca fundaș dreapta în partida de aseară, însă Laurențiu Reghecampf spune că nu se pune problema ca jucătorul să evolueze pe acest post și la Steaua.
„Naționala a câștigat un meci important, e mai puțin important cum a jucat Chiricheș, sau pe ce post. Eu am alte planuri cu el, cred că selecționerul a vrut să vadă anumite aspecte ale jucătorului pentru viitor. La Steaua avem alte gânduri. E bine pentru națională că s-a câștigat acest meci, le dă încredere pentru viitor. Nu cred că jucătorii Stelei au de ce să fie obosiți, majoritatea au jucat doar 45 de minute în acest meci.” a spus Reghecampf la gsptv.
Reghe crede că numirea lui Dorinel Munteanu pe banca lui Dinamo reprezintă o alegere bună pentru „câini”, acesta fiind un antrenor tânăr care are deja un titlu câștigat în Liga 1.
„Cu siguranță Dinamo va fi mult mai puternică cu Dorinel Munteanu. E un antrenor tânăr care a câștigat un titlu în România. Mă bucur că Dinamo a ales să aducă un antrenor de valoarea lui. Noi avem un avans destul de mare în fața contracandidatelor noastre”, a mai spus Reghecampf.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER