Ionuț Chirilă este foarte aproape de a prelua conducerea tehnică a Universității Cluj de la demisionarul Claudiu Niculescu și are planuri mari. Tehnicianul își propune să conducă în fruntea „șepcilor roșii” un proiect care să se întindă pe trei ani și care să culmineze cu primul titlu de campioană din istoria grupării.
„Eu îmi doresc ca ‘U’ să devină o echipă a suporterilor, așa cum e la Barcelona, așa cum e la United. Sunt niște pași pe care o echipă trebuie să-i facă pentru a ajunge la acest obiectiv. În primul an aș vrea să fac o selecție riguroasă. Apoi, vreau să creez automatisme de joc, după care în al treilea an vreau titlul în România, obligatoriu! Urmează performanță în Europa, cu obligativitatea vânzării a doi jucători la echipe tari de pe continent. Astfel, echipa s-ar autofinanța. Vreau să promovez în loc fotbaliști tineri care să intre direct în prima echipă, așa cum în marea echipă a lui Mircea Lucescu își făceau loc la sfârșitul anilor ’90 nume ca Răducioiu sau Lupescu”, a spus Chirilă pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER