Chivorchian:** „Acceptăm rejucarea partidei cu Rapid, dacă se va decide acest lucru!”

Directorul general al FC Timișoara, Gheorghe Chivorchian, a
declarat miercuri, la ieșirea de la Comisia de Disciplină a LPF, că
gruparea de pe Bega ar accepta rejucarea partidei cu Rapid, în
cazul în care se va decide acest lucru.

„Așteptăm verdictul, dar argumentele noastre sunt destul
de solide. Un fotbalist nu poate juca în prima ligă fără viză de la
LPF. Avem aceste documente și avem dreptate. Totuși, mi-aș fi dorit
să câșigăm pe teren, dar cine greșește trebuie să plătească. Am
rejuca meciul dacă se decide acest lucru.”
, a declarat
Chivorchian azi.

La sfârșitul săptămânii trecute, Chivorchian a anunțat că
gruparea timișoreană se va adresa Tribunalului pentru Arbitraj al
Sportului de la Lausanne, în cazul legitimării jucătorilor Dacian
Varga și Tiberiu Bălan la Rapid București.

Președintele FC Timișoara, Marian Iancu, a prezentat, marți,
actele oficiale de la LPF în care se arată că jucătorii Dacian
Varga și Tiberiu Bălan nu aveau drept de joc pentru Rapid în
partida cu echipa bănățeană, astfel că rapidiștii pot pierde la
masa verde întâlnirea de vineri.

Echipa Rapid București a învins, vineri, pe teren propriu, cu
scorul de 1-0 (1-0), formația FC Timișoara, în primul meci al
etapei a XX-a a Ligii I. La Rapid au jucat Dacian Varga și Tiberiu
Bălan, jucători ce au fost împrumutați până la finalul sezonului de
la Sportul Studențesc, transferul acestora fiind anunțat în cursul
zilei de marți, 2 martie.

Publicat: 10 03. 2010, 16:33
Actualizat: 10 03. 2010, 16:37