Chivorchian: „Contra nu a lovit cu genunchiul un jucător al Bistriței! Colțescu a mințit”

Chivorchian:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele lui Poli Timișoara, Gheorghe Chivorchian, face apel
la proprii jucători pentru ca aceștia să înțeleagă situația
financiară dificilă în care se află clubul și să aibe un pic de
răbdare în ceea ce privește virarea salariilor.

El a mai precizat că Timișoara este interesată de transferul lui
Morae de la Bistrița, însă prețul cerut de Jean Pădureanu este
foarte mare.

„S-au găsit parțial banii pentru club, jucătorii au
înțeles acest fapt, nu cred că jucătorii vor face grevă, trebuie să
găsim soluții împreună pentru a rezolva această problemă. Avem
probleme financiare ca toate echipele din România, dar împreună
putem depăși acest moment. Cred că alta era soarta jocului dacă
Cosmin Contra nu era eliminat, e prea mult ceea ce a făcut
Coltescu, a mințit în acte când a scris că a lovit cu genunchiul un
jucător al Bistriței. Nu se pune problema să dăm drumul la vreun
jucător de care clubul are nevoie. Mai vrem să transferăm un
jucător, ne interesează și Moraes, dar prețul cerut pe el este
foarte mare.”,
a spus Chivorchian la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bărbat atacat de urs pe o stradă din Predeal
Bărbat atacat de urs pe o stradă din Predeal
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Ce și-a cumpărat omul de afaceri găsit mort într-o parcare din București înainte de tragedie 😲
Ce și-a cumpărat omul de afaceri găsit mort într-o parcare din București înainte de tragedie 😲
Am pierdut cel mai iubit actor. A fost emblematic. Doliu în televiziune după moartea sa
Am pierdut cel mai iubit actor. A fost emblematic. Doliu în televiziune după moartea sa
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×