Chivu a sărit în ajutorul lui Meme!** El este antrenorul propus pentru banca Stelei

Pentru că tratativele cu Bergodi s-au împotmolit, Steaua se
orientează spre alți tehnicieni. Iar interesul roș-albaștrilor se
menține treaz pentru italieni. Mihai Stoica vrea să repete isprava
cu Walter Zenga, pe care l-a lansat ca antrenor în Ghencea. Pe
lista lui MM se află mai multe nume, unul dintre ele fiind propus
chiar de Cristi Chivu.

În 2002, Gino Iorgulescu îl propunea fotbalului românesc pe Walter
Zenga. Fostul mare portar al Interului și al squadrei azzurra a
făcut lucruri bune la FC Național, dar consacrarea ca antrenor a
cunoscut-o la Steaua, după ce a fost adus de Mihai Stoica. Acum,
managerul Stelei încearcă să o ia de la început în proiectul pe
care îl are din sezonul următor. Caută antrenor în Italia și
încearcă fie să convingă un nume deja consacrat să ajungă în
România, fie să lanseze el unul, așa cum s-a întâmplat cu
Zenga.

Pea
pleacă de la Inter. Vrea o echipă de seniori

„Chivu e stelist, ne ajută să găsim un antrenor. Meme a
vorbit cu el, în următoarele cinci sau șase zile vom avea un nou
antrenor, probabil că va fi italian. Am încredere în MM, el se
ocupă de asta”
, a fost declarația surprinzătoare făcută
ieri de Gigi Becali. Numele propus de Chivu e Fulvio Pea, nimeni
altul decât antrenorul cu care românul Denis Alibec a câștigat anul
acesta turneul de la Viareggio. Pea a fost adus la echipa
„Primavera” de la Inter de către Jose Mourinho, după ce italianul a
obținut un titlu în Italia și cu echipa de tineret a Sampdoriei.
Pea ar fi soluția potrivită pentru roș‑albaștri în acest moment,
deoarece nu e scump. El chiar a declarat că părăsește Interul
deoarece vrea să preia o echipă de seniori.

CV Fulvio
Pea

– s-a născut pe 26.08.1967
– a antrenat Inter Primavera, Sampdoria Primavera, Lucchese
Libertas
– a fost secund la Siena, Napoli, Ancona și ȚSKA Sofia
– procentul de victorii în meciurile sale e de 60,71%
– a câștigat campionatul italian cu Sampdoria Primavera rezervat
echipelor de tineret
– a câștigat Cupa Viareggio cu Inter Primavera

Ballardini și De
Canio sunt „peștii mari”

În afară de Pea, Mihai Stoica a cerut referințe și despre alți doi
antrenori din Peninsulă: Davide Ballardini și Luigi De Canio.
Conform site-ului tuttomercatoweb.com, managerul Stelei s-a aflat
în aceste zile în Italia, unde a discutat cu Chivu și unde s-a
interesat despre cei doi tehnicieni menționați mai sus, care sunt
deja consacrați în Peninsulă. De aceea e și greu de crezut că unul
dintre ei ar putea ajunge în Ghencea, deoarece salariile pe care ei
le solicită sunt de aproximativ 400.000-500.000 £ pe an. În plus,
dacă ar pleca din Italia, ei ar ieși din circuitul Seriei A, unde e
destul de greu să intri.


Principalele ținte
ale lui MM pentru postul de tehnician

1. Davide
Ballardini

Davide Ballardini s-a născut în 1964, a antrenat ultima oară la
Genoa, în sezonul recent încheiat. Tehnicianul a mai antrenat la
Lazio (2009-2010), Palermo (2008-2009), Cagliari (2007-2008),
Pescara (2006), Cagliari (2005) și Sambenedettese (2004-2005). Și-a
început cariera de antrenor la echipa de tineret a Bolognei,
trecând apoi pe la Cesena și AC Milan. Între 2002 și 2004 a condus
echipa U 19 a Parmei. El are în palmares o Supercupă a Italiei cu
Lazio, învingând-o pe Inter într-un meci disputat la Beijing. Ca
jucător, Ballardini s-a remarcat la Cesena.

2. Luigi De
Canio

Luigi De Canio este din 2009 antrenorul lui Lecce, cu care a reușit
să evite retrogradarea în acest sezon, terminând pe locul 17 în
Serie A. Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a mai antrenat Queens
Park Rangers (2007-2008), Siena (2005-2006), Genoa (2004), Napoli
(2001-2002) și Udinese (1999-2001).
În sezonul 2009-2010 a reușit să promoveze cu Lecce în prima ligă
italiană, după ce a terminat pe locul secund în Serie B. Luigi De
Canio este foarte apreciat de managerul Stelei, care a lăudat în
mai multe rânduri jocul lui Lecce din acest sezon, chiar dacă
echipa din sudul Italiei a fost prima peste linia salvării de la
retrogradare.

Alți
italieni liberi de contract

3. Massimo Ficcadenti
(43 de ani)

Este un alt tehnician liber de contract. Ficcadenti a reușit s-o
mențină pe Cesena în prima ligă italiană, însă chiar și așa, acesta
n-a putut evita despărțirea de gruparea din Italia. În trecut,
acesta a mai antrenat la Picenza, Reggina, Verona, Pistoiese,
Avellino și Fiorenzuola.

4. Delio Rossi (50
de ani)

A rămas de curând liber de contract, după ce a fost dat afară de la
formația la care evoluează Dorin Goian, Palermo, pentru finala de
Cupă pierdută cu Inter Milano. Tehnicianul în vârstă de 50 de ani a
antrenat și Lazio, Atalanta, Lecce, Genoa, Salernitana, din
palmaresul său făcând parte și o Cupă a Italiei cu Lazio
(2008-2009).

5. Gian Pero
Gasperini (53 de ani)

Are în cariera sa de antrenor doar trei formații pe care le-a
condus, Juventus, Crotone și Genoa. Acesta și-a început cariera în
1994, la echipa de juniori a lui Juventus, iar cea mai mare
performanță a sa poate fi considerată calificarea din 2009 a lui
Genoa în Europa League după o pauză de 19 ani.

Publicat: 06 06. 2011, 03:00
Actualizat: 06 06. 2011, 08:36