Ciao, Dinamo! Culisele transferului lui Alexe de la Dinamo la Sassuolo
Dinamo cere un milion de euro pentru împrumutul lui Alexe și încă pe atât peste un an, dacă atacantul va confirma în Serie A
Sassuolo l-ar vrea și pe Nica, tot împrumut, însă dinamoviștii nu ar vrea să se despartă și de fundașul dreapta
Totul s-a întâmplat sâmbătă noaptea, la 24 de ore după ce Marius Alexe și-a făcut publică frustrarea, la finalul meciului cu Oldham (2-2, el fiind unul dintre marcatori): „Mi-aș dori să plec, dar conducerea nu mi-a zis nimic. Nu cred că se gândesc la binele meu deloc!”.
A doua zi, Ionuț Negoiță și Constantin Anghelache l-au luat la o discuție: „Stai liniștit, te vei transfera! Avem oferte concrete, dar încercăm să obținem prețul cel mai bun!”. Spre seară, vorbele s-au transformat în certitudini. Surse din cadrul clubului au povestit că cea mai bună ofertă pentru viitorul lui Alexe a venit din Italia. De la nou-promovata Sassuolo!
„Ioan Becali a vorbit toată seara cu șefii și cu Marius, iar la miezul nopții au bătut palma. A rămas ca Negoiță să ajungă luni la București pentru a se parafa actele cu italienii, iar Alexe să plece direct în Italia pentru vizita medicală”, au povestit sursele ProSport. Ceea ce s-a întâmplat. Finanțatorul lui Dinamo a ajuns ieri după-amiază la București și a confirmat ceea ce www.prosport.ro anunțase în exclusivitate cu două ore mai devreme: Alexe va fi împrumutat la Sassuolo! Mai mult, pentru a nu se accidenta, atacantul de 23 de ani a fost menajat în amicalul de aseară cu Ayr United.
Nica e și el în cărți
Șeful dinamovist a recunoscut pentru ProSport că discuțiile cu italienii proaspăt promovați sunt avansate, dar și că mai există o ofertă, tot de împrumut, pe numele lui Constantin Nica (20 ani). „Sunt discuții avansate cu Sassuolo. Și Nica e ofertat, dar încă nu e nimic oficial”, a precizat Negoiță. În acest moment, „câinii” nu par dispuși să se despartă de tânărul fundaș dreapta decât în cazul în care suma ar fi „una corectă”. Sursele ProSport susțin că, pentru Alexe, Dinamo ar încasa un milion de euro pentru împrumut, plus aceeași sumă pentru un transfer definitiv. Pentru împrumutul ambilor, roș-albii au cerut 1,7 milioane, dar încă se negociază.
Îl înlocuiește Camara
Mulțescu i-a găsit deja înlocuitor lui Alexe. Este vorba despre Abel Camara (23 de ani, 1,85 m), portughez născut în Guinea Bissau! Internațional Under 21, Camara joacă în prezent la Beira Mar, iar „câinii” au ajuns la un acord de împrumut al său pentru un sezon. Jucătorul e așteptat în aceste zile în cantonamentul din Anglia.
Ce echipe s-au mai interesat de Alexe
Betis Sevilla – nu s-au înțeles la suma de transfer cu Dinamo
Trabzonspor -sumă de transfer bună, jucătorul a cerut timp de gândire
Fulham – a oferit 1,8 milioane de euro, Dinamo a cerut 2,5
Kuban Krasnodar – dorit de Dorinel, Alexe nu a fost pe placul șefilor ruși
Dinamo s-a despărțit ieri și de Mircea Axente, atacantul urmând a se decide dacă va merge la Vaslui ori la Timișoara
În cantonamentul din Anglia au ajuns și foștii jucători de la Sportul, Valentin Lazăr și Ionuț Șerban
22 de partide a jucat Nica pentru Dinamo în Liga I
Nu e în totalitate ce ne-am dorit, dar e important să-i fie lui Marius bine. Și Nica e dorit acolo. Dinamo e oricum acoperită, am transferat 12 jucători
Ionuț Negoiță, finanțator Dinamo
Știam că că Alexe va pleca, dar nu știu unde. Eu aflu ultimul, ca soțul înșelat de soție
Gigi Mulțescu, antrenor Dinamo
108 meciuri a evoluat Alexe pentru Dinamo în Liga I, pentru care a marcat 30 de goluri