Mari probleme de efectiv pentru CS U Craiova, chiar înaintea partidei din seara aceasta, cu Chindia Târgovişte. Fundaşul central Mihai Bălaşa a declarat forfait şi ratează atât jocul de azi al Craiovei, dar şi acţiunea echipei naţionale, unde fusese chemat de Mirel Rădoi.
Bălaşa a şi fost înlocuit la lotul naţional de stoperul lui Sepsi, Bogdan Mitrea. Mihai Bălaşa s-a accidentat înaintea meciului cu Hermannstadt, dar a fost recuperat şi a fost folosit pe finalul jocului disputat la Mediaş. Săptămâna aceasta, accidentarea lui Bălaşa a recidivat şi nu va putea evolua în perioada următoare.
Alţi doi internaţionali ai Craiovei, Nicuşor Bancu şi Alex Cicâldău, nu pot răspunde chemării lui Mirel Rădoi, primul având coronavirus, iar al doilea este accidentat. Mijlocaşul Universităţii Craiova, Alexandru Cicâldău, ratează şi el atât meciul următor al echipei sale, cu Chindia Târgovişte, precum şi partidele echipei naţionale din perioada următoare. Cicâldău s-a accidentat în prima repriză a partidei de la Mediaş, cu Hermannstadt, fiind înlocuit în primul minut al părţii secunde, cu Mihai Căpăţână. „Alex Cicâldău a suferit o leziune musculară și va avea nevoie de aproximativ o săptămână pentru a fi recuperat complet” a anunţat clubul din Bănie.
Pentru Bergodi criza de efectiv este una serioasă. Italianul nu are niciun fundaş stânga pentru meciul din seara aceasta, cu Chindia, Nicuşor Bancu şi Bogdan Vătăjelu având coronavirus. Căpitanul echipei, Nicuşor Bancu, cel mai în formă jucător din lor şi cel care a fost prezent la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Chindia, a fost depistat pozitiv cu o zi înainte de meci.
„Ne temem de coronavirus, de aceea nu ieşim din casă, stăm cu familia, mai ales câte cazuri sunt în Craiova, mi-e frică pentru mine şi pentru familie. Sperăm să revină şi colegii care s-au infectat, fiindcă avem nevoie de ei, apar şi accidentări, suspendări”, a declarat Nicuşor Bancu la conferinţa de presă de miercuri.
Cristiano Bergodi nu-i are la dispoziţie pe Elvir Koljic, Alex Cicâldău şi Nicuşor Bancu, cei care au marcat 12 din cele 14 goluri ale alb-albaştrilor în acest campionat.
Bulgarul Antoni Ivanov, care nu a jucat deloc în acest sezon, devenise o variantă pentru Cristiano Bergodi, după accidentarea lui Alex Cicâldău, dar şi Ivanov s-a accidentat, la metatarsiene, şi nu va fi disponibil pentru o lună de zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER