Cina cea de taină! Roma cere „consiliere” pentru a-l lua pe Chiricheș. Italienii și englezii „își dau mâna” pentru a o convinge pe Steaua
Transferul lui Chiricheș la Tottenham Hotspur este în acest moment în „ceață”, patronul Stelei considerând că pretențiile englezilor (care doreau să îl achiziționeze imediat, fără a îi lăsa posibilitatea de a evolua în play-off-ul Ligii; oficialii de pe White Hart Lane nu erau de acord nici să plătească suma întreagă „pe loc”, ci în tranșe). Totuși, în actualitate ar putea reveni varianta Roma, deși oficialii din Ghencea au declarat că în acest moment iau în calcul despărțirea de fundaș abia din iarnă.
Potrivit gazzettagiallorossa.it, Rudi Garcia, tehnicianul Romei, este încântat de posibilitatea de a-l achiziționa pe român și le-a transmis oficialilor că o astfel de mutare ar fi extrem de potrivită. În aceste condiții, formația din Capitala Italiei, care a trimis o ofertă de 7 milioane de euro pe adresa clubului din Ghencea – ofertă refuzată -, ar putea plusa.
Mai mult, sursa citată notează că directorul sportiv al Romei, Walter Sabatini și Franco Baldini, fostul director sportiv al Grupării Capitoline, în prezent director tehnic la Spurs se vor întâlni în această seară pentru a discuta despre Chiricheș. Italienii vor să știe dacă Tottenham a renunțat definitiv la transfer, dar și care au fost motivele care au dus la scurt-circuitul dintre englezi și români în privința negocierilor.
„Roma simte că are probleme mari în defensivă, astfel că Rudi Garcia vrea neapărat întăriri. În acest caz, varianta Vlad Chiricheș revine în actualitate, giallorossi făcând deja o ofertă clubului român, luna trecută, care însă nu a fost acceptată. Internaționalul Stelei a fost aproape de Tottenham în această săptămână, ba mai mult, românii își dăduseră acordul să îl vândă. Ceva s-a întâmplat, însă, și de câteva zile mutarea este „în aer”. În acest sens, Sabatini și Baldini se vor întâlni în această seară, astfel încât Roma să știe în ce măsură interesul lui Spurs pentru Chiricheș mai este de actualitate.„, notează gazzettagiallorossa.it, care îi face și profilul apărătorului lui Reghecampf: „În România a fost comparat mai întâi cu Cristi Chivu, apoi s-a discutat că se aseamănă extrem de mult cu Miodrag Belodedici, fost dublu câștigător al Cupei Campionilor. Garcia este încântat de acest jucător, pe care îl apreciază pentru eleganța, viziunea și maturitatea de care dă dovadă.„.