După ultimul meci pe care echipa pregătită de Sorin Cârțu l-a disputat cu Apollon Limassol, doi jucători au acuzat probleme medicale și nu vor putea evolua azi în partida amicală de la Budapesta. Astfel, Hidișan a părăsit terenul accidentat, medicul Ion Șerban precizând că e vorba de o întindere musculară, iar atacantul Cosmin Tilincă are o contuzie pe mușchi suferită în urma unei lovituri primite.
În perioada stagiului din Austria s-a accidentat și sârbul Marco Basara care a suferit o contractură, fiind trimis în Serbia pentru analize amănunțite. Impresarul acestuia a precizat că nu este vorba de ruptură, iar jucătorul își va putea relua antrenamentele până la reîntoarcerea la Târgu Jiu. Basara se află în tratative cu formația gorjeană în vederea semnării unui contract. O problemă medicală datorată unei întinderi a apărut în ultimele trei zile de cantonament și la bosniacul Kutlacic care acuză dureri cauzate tot de o contractură, dar el s-a antrenat separat de echipă, după un program special.
 Din lot a absentat în perioada de pregătire doar Daniel Ghindeanu care a rămas în țară din cauza unei operații după care nu era refăcut, el urmând să revină de luni la pregătire: „Ghindeanu e singurul care a lipsit și îl așteptăm acum să vedem ce va face. Pe 25 iulie poate începe pregătirea și de luni, de când o să revenim noi o să reia și el pregătirile și va trebui să o ia de la început cu tot ceea ce au făcut jucătorii.”
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER