Lăcătuș a lăsat să se înțeleagă că nu ar fi singurul vinovat pentru ratarea obiectivului.
CFR Cluj se află la primul titlu de campioană din istorie, iar Steaua bifează al doilea sezon consecutiv fără vreun trofeu cucerit. Realitate greu de acceptat pentru suporterii echipei din Ghencea, care încearcă să găsească vinovații pentru acest eșec. O primă justificare a fost oferită chiar de către Marius Lăcătuș. „Campionatul nu s-a pierdut acum, ci pe parcursul întregului sezon”, a declarat „Fiara” după derby-ul cu Dinamo, delimitându-se astfel de perioada în care nu s-a aflat la conducerea roș-albaștrilor. La rândul său, Gigi Becali a făcut o scurtă retrospectivă a stagiunii 2007-2008. „Nu e un sezon ratat, doar turul a fost ratat”, a afirmat finanțatorul. Trimiterea acestuia a fost evidentă, Becali regretând perioada „Hagi-Pedrazzini”, atunci când Steaua a pierdut 12 puncte în 10 etape. Statisticile îi dau dreptate patronului stelist, în condițiile în care în mandatul lui Lăcătuș s-au irosit doar 20 la sută din punctele puse în joc, procent mult mai mic decât al predecesorilor săi.
UTA și „U” Cluj, 4 puncte contra Stelei Ultimele două clasate în sezonul abia încheiat au reușit performanța de a încurca echipa din Ghencea. Se întâmpla în turul campionatului, pe vremea când antrenor principal era Pedra-zzini. Arădenii au scos un egal (1-1), în timp ce „șepcile roșii” au învins Steaua cu 2-1, producând una din marile surprize ale campionatului. De altfel, eșecul de la Cluj a provocat instalarea lui Lăcătuș pe banca tehnică. Și în mandatul său s-au pierdut puncte în mod inexplicabil, marele regret al „Fiarei” fiind egalul de la Buzău (1-1).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER