Cine e de vină?** Un arbitru acuză: „Șefii de club ne jignesc! Și dacă vine Collina șef la CCA, situația va fi la fel”

Arbitrul internațional Cristian Balaj susține că situația din arbitrajul românesc nu se va schimba indiferent de omul care va ocupa funcția de șef al CCA, acuzându-i pe șefii de cluburi pentru starea de dubiu din Liga I.

„Dacă se dau bani în fotbal, înseamnă că este lipsă de respect, conducătorii ne jignesc pe noi. Oricine ar veni în fruntea CCA, Crăciunescu, Collina sau Deaconu, va fi același lucru pentru că noi tot vom fi supuși greșelilor. Arbitrii sunt oameni, care fac erori, însă este mult mai ușor să conducem meciuri în străinătate, deoarece acolo totul este mai curat. Întotdeauna trebuie găsit un vinovat în fotbal, iar cel mai ușor este să dai în arbitraje, deoarece pe noi nu ne apără nimeni. Cea mai mare liniște la CCA a fost în perioada cât a stat la CCA Ion Crăciunescu”, a spus Balaj la Sport.ro.

Publicat: 26 09. 2011, 18:00
Actualizat: 26 09. 2011, 18:01