Cine e șef în Bănie?**
Mititelu este genul de patron care se implică total. De la culoarea gardului de la stadion la modelul de tricouri și la decizii tactice, patronul este cel care are ultimul cuvânt.
Însă autoritatea absolută pe care o impune se reflectă, uneori, negativ în cadrul echipei, jucătorii contestând în mai multe rânduri deciziile antrenorului. Primele semne au apărut sezonul trecut. Florin Costea a răbufnit împotriva interimarului Jerry Gane, în meciul Steaua- Craiova 2-1, după ce vedeta olteană marcase. Supărat că fratele său, Mihai, fusese lăsat rezervă chiar de ziua lui, Florin i-a făcut, de la distanță, mai multe reproșuri lui Gane.
Reproșuri tactice
Vineri, la Mediaș, autoritatea antrenorului a fost din nou zdruncinată. Același Florin Costea i-a reproșat public lui Mogoșanu faptul că a schimbat sistemul de joc la pauză. De cealaltă parte, Mititelu a evitat să-l critice pe antrenorul ales în vară, însă și-a manifestat dezamăgirea față de jocul prestat. „A fost poate cel mai slab meci de când am luat eu echipa, din 2005”, a admis finanțatorul.
Fără pedepse
Pentru a reface moralul jucătorilor înaintea jocului cu Pandurii, conducerea clubului a ales să nu dea sancțiuni, ci să facă totul pentru a fi liniște la echipă. Mai mult, Costea și-a manifestat regretul față de ieșirea lui de vineri și promite să devină alt om.
„Am făcut cel mai prost joc de când sunt eu la Craiova. Nu mă așteptam la o înfrângere în etapa a doua în niciun caz. Acest lucru ne creează mari probleme”.
Adrian Mititelu, patron U Craiova
„În ultimul timp, poate nu am avut o atitudine corespunzătoare, dar promit că veți vedea, din etapa următoare, un alt Costea, atât pe teren, cât și în afara lui”
Florin Costea, atacant U Craiova
4 meciuri a stat până acum Daniel Mogoșanu pe banca Științei, două în anul 2007 și alte două în acest sezon
Pregătesc meciul cu Pandurii fără șase jucători
În ciuda înfrângeri de la Mediaș, jucătorii Univerității au avut două zile libere, craiovenii urmând a începe astăzi antrenamentele pentru meciul cu Pandurii Tg. Jiu. Antrenorul Științei, Daniel Mogoșanu, va trebui să pregătească jocul cu trupa lui Sorin Cârțu fără numai puțin de șase jucători, dintre care patru titulari, toți plecați la loturile naționale: Dănănae la prima reprezentativă, respectiv Silviu Lung jr., Găman, Bărboianu, Barbu și M. Costea la tineret.
Â