Cine este de fapt liderul? 5 dintre titularii lui ACS Poli jucau anul trecut în Liga a III-a!

Cinci dintre componenții echipei de start a lui ACS Poli Timișoara evoluau în primăvara anului trecut în Liga a III-a

ACS Poli a evoluat în primele trei runde din acest sezon al Ligii I cu aceeași echipă de start

Echipa care joacă pe stadionul „Dan Păltinișanu” are un start de vis în Liga I. ACS Poli are șapte puncte după trei etape, este pe primul loc la egalitate perfectă cu Pandurii, chiar dacă, în urmă cu un an, Vali Velcea se chiunia să încropească un lot pentru liga a II-a.

Consecvența sau încăpățânarea antrenorului de a nu schimba niciun om din formula de start în primele trei meciuri din acest sezon a dat până acum roade. Unde erau, însă, oamenii care acum sunt de neclintit în primul unsprezece al liderului din Liga I? În luna mai a anului 2012, cu câteva săptămâni înainte ca ACS Poli să ia ființă, cinci dintre aceștia erau în Liga a III-a, doi se luptau la retrogradare în Liga I, unul juca în Liga a II-a, doi evoluau în străinătate, iar vitezomanul Bărbuț evolua în campionatul național de juniori.

Szekely, biciul și complexul

Timișoreanul care a ieșit cel mai mult în evidență în evidență în aceste trei etape a fost Szabolcs Szekely, autor a cinci goluri. Atacantul de 28 de ani a debutat în Liga I ca junior, la Gloria Bistrița, însă a avut de jucat aproape zece ani în ligile inferioare până la revenirea în elită. Antrenorul Vali Velcea a explicat, în urmă, cu câteva săptămâni, că Szekely este într-o formă atât de bună pentru că „l-am scos din complex (n.r., cartierul studențesc din Timișoara)”. După meciul cu Gaz Metan, tehnicianul timișorean a mai spus că utilizarea „biciului” l-a ajutat să-l transforme pe atacant în golgheterul Ligii I. „Nu am profitat de unele șanse foarte bune pe care le-am avut în viață, am făcut alegeri proaste, trebuia să fiu mai profesionist”, a recunoscut Szabolcs Szekely.

Putea lua titlul cu Urziceni!

Szekely a trecut prin clipe grele în urmă cu un an și jumătate, când juca la AC Recaș. Și-a spart capul într-un meci amical, cu Lugoj, la începutul anului 2012 și a trebuit să stea aproape două săptămâni în spital. A fost internat la neurochirurgie, având o dublă fractură a osului frontal, timp în care credea că va fi nevoit să se lase de fotbal. A trecut, însă, peste acele zile triste, iar două dintre cele cinci goluri ale sale din acest sezon au fost înscrise cu capul. Primul dintre acestea a fost chiar golul inaugural al lui ACS Poli în Liga I, pe teren propriu, cu Dinamo.

Szabi regretă cel mai mult că a făcut alegeri neinspirate care l-au împiedicat să revină mai repede în Liga I. „Am avut șansa să rămân la Urziceni (n.r., în 2006) și nu am vrut, puteam să rămân la Otopeni în Liga I, dar de fiecare data am ales altceva. De exemplu, cu Otopeniul am promovat și m-am înțeles foarte bine cu Liviu Ciobotariu. Era pentru mine ca și un tată pe vremea aceea. El a plecat la Internațional Pitești și m-am dus după el”, explică atacantul de 28 de ani.

Rezervele, tot în ligile inferioare

Cei trei jucători ai lui ACS Poli care au intrat pe parcursul partidei cu Gaz Metan erau și ei absenți din Liga I în urmă cu un an și trei luni. Florin Nanu juca tot la AC Recaș, iar Poparadu și Popovici promovau pe teren în Liga I cu Poli Timișoara, echipă care nu a primit însă licența și a intrat apoi în insolvență.
 

Publicat: 07 08. 2013, 11:57
Actualizat: 07 08. 2013, 16:05