Cine este șeicul interesat de preluarea lui Dinamo! Are o avere de 12 miliarde de dolari și numeroase afaceri în România
Un puternic om de afaceri din zona Golfului ar putea să investească la Dinamo, în viitorul apropiat. Cel care avea să recunoască acest lucru este chiar reprezentantul RTZ & Partners SPRL, administratorul judiciar al clubului în această perioadă de insolvență, Răzvan Zăvăleanu.
Acesta a recunoscut, pentru PlaySport, că există discuții cu oameni potenți din punct de vedere financiar și că se poate ajunge la o înțelegere pe viitor.
Mai sunt multe lucruri de pus la punct la Dinamo, însă atragerea de investitori reprezintă un obiectiv primordial pentru viitorul clubului.
Administratorul judiciar a pregătit „Planul de reorganizare” al clubului, însă este nevoie de aprobarea Adunării Generale a Creditorilor pentru a fi pus în aplicare. În acestă săptămână se va decide dacă acest plan va merge spre pasul următor.
Răzvan Zăvăleanu: „Dinamo este o echipă foarte atractivă!”
De asemenea, pe 15 noiembrie, Tribunalul București va trebui să judece cele cinci contestații realizate de creditorii nemulțumiți față de tabelul preliminar al creanțelor. Dacă cele cinci „probleme” nu vor dispărea, din nou „Planul de reorganizare” ar putea intra în așteptare.
Imediat ce vor fi rezolvate aceste detalii, Dinamo va porni în căutarea unor surse de finanțare puternice. Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar, a recunoscut că a purtat, zilele trecute, o discuție cu un om de afaceri din Orientul Mijlociu pentru o eventuală preluare a clubului.
„În ciuda situaţiei în care se găseşte, Dinamo este o echipă foarte atractivă, nu numai la nivel naţional, chiar şi la nivel european. Chiar am o discuţie aici (n.r. Dubai) cu cineva, de fapt discuţia a fost începută de mai multă vreme, dar doar la nivel de tatonări. Sunt şi eu curios, zilele următoare urmează să mă întâlnesc şi sunt curios cum vor sta lucrurile. Probabil că toată lumea aşteaptă să vadă că Planul de reorganizare intră pe un făgaş”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, la PlaySport Live.
Cine este șeicul care ar putea prelua-o pe Dinamo?
Conform surselor PlaySport, acest personaj din Dubai ar fi șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan (58 de ani). Acesta ar avea o avere de 12 miliarde de dolari, deține concernul Al-Ain, este președinte de onoare al clubului Al-Jazeera și a deținut funcții importante în Emiratele Arabe Unite, fiind, la un moment dat, chiar prim-ministrul acestui stat.
În 2018, compania Al-Dahra, care îi aparține emirului, a cumpărat pachetul majoritar al companiei Agricost (domeniul agriculturii), pentru care a plătit 200 de milioane de euro. La acea dată, GSP a scris că în tranzacție ar urma să intre și cumpărarea clubul Dinamo, aflat atunci sub finanțarea lui Ionuț Negoiță. Evident, nu s-a întâmplat acest lucru.
De asemenea, Al-Dahra a semnat în acest an un contract de colaborare cu echipa din liga secundă, Dacia Unirea Brăila, însă fără efecte. Echipa lui Florentin Petre este ultima în Liga a 2-a, având un lot format din jucători foarte tineri, fără experiență.