Cine mai dă gol? **Dinamo și-a scos la vânzare cei mai buni marcatori din tur
„Câinii” riscă să rămână fără om de gol în retur, după ce au
scos pe tarabă toți oamenii importanți din avanposturi.
În tur, cei mai buni marcatori din „Groapă” au fost Adrian
Cristea, cu șapte reușite, „Prințul” fiind urmat de Ousmane N’Doye
și Liviu Ganea, fiecare cu câte cinci goluri din totalul celor 40
marcate în tur. Dintre aceștia, doar ultimul va face reunirea în
ianuarie sub comanda lui Ioan Andone.
Pe lângă plecările celor doi, conducerea lui Dinamo i-a scos pe
„tarabă” și pe Niculae și Dănciulescu. Folosindu-se de același
pretext ca și în cazul lui Florin Bratu, salariul foarte mare, cei
doi atacanți ai lui Dinamo sunt acum pe picior de plecare. Pe
urmele lui „Săgeată” se află trei echipe din prima ligă chineză, cu
care atacantul negociază în prezent, în timp ce pentru Dănciulescu
există două oferte din Liga I. „Corbul” este dorit de Astra
Ploiești și de FCM Târgu Mureș, însă ambele formații îl doresc pe
atacant doar în cazul în care acesta își va rezilia contractul cu
Dinamo și va putea fi adus fără niciun ban.
În cazul în care și despărțirile de cei doi se vor materializa,
„câinii” ar rămâne în atac doar cu Liviu Ganea, Andrei Cristea și
Georgian Păun. Cei trei au marcat în tur, împreună, doar nouă
goluri!
Dănciulescu: „Vrem
stabilitate la club”
Ionel Dănciulescu a vorbit despre problemele pe care clubul le
are și speră ca în viitorul apropiat acestea să se rezolve. „Ne
dorim și noi să fie stabilitate la nivelul clubului. Vom vedea ce
va fi în aceată iarnă, cert este că trebui să muncim mai mult, să
vorbim mai puțin, apoi să așteptăm să vedem rezultatele”, a spus
„Danciu-gol” pentru Dolce Sport.