„Cine nu crede în victorie la Vaslui, să stea acasă”
Tehnicianul Blaz Sliskovic a spus că va merge în fieful echipei
lui Adrian Porumboiu cu gândul de a obține victoria.
„Cine nu crede în victorie la Vaslui, să stea acasă. În
ultimele 3-4 etape cei de la Vaslui au avut un progres în joc și în
rezultate, au demonstrat și la Tmișoara că au o echipă puternică.
Ei au 3-4 jucătri de alt nivel, care fac diferența. Ei au ambiția
să urce pe locul 1, dar și noi vrem să ne salvăm. De multe ori se
întâmplă ca echipa mai slab cotată să producă surpriza. Voi miza pe
contraatac. Trebuie să fim mai motivați ca ei, numai așa putem
producem surpriza. Eu cred în continuare în salvarea de la
retrogradare, unii dintre jucătorii mei au râs când le-am zis acest
lucru. Cei care nu cred nu au loc în echipă la mine„, a
spus Sliskovic.
Și fundașul brazilian Andre de Sousa crede că Alba poate să dea
sâmbătă lovitura. ” Ne așteaptă un meci greu, ambele echipe
își doresc victoria. Ar fi frumos dacă am lega două vicorii, credem
în șansa noastră de a câștiga. Trebuie să tratăm meciul cu
seriozitate maximă. Vaslui a demonstrat că joacă un fotbal frumos.
Noi mergem acolo cu multă încredere. Gazdelor nu le va fi ușor,
chiar dacă joacă cu ocupanta ultimului loc„, a spus
Sousa.
Alba nu va miza sâmbătă pe Călin Cristea (accidentat) și N.
Jovanovic (clauză în contractul de împrumut de la Vaslui). Meciul
va începe de la ora 19.00 și va fi transmis în format LIVE-text pe
www.prosport.ro