CINE O MAI ÎNCURCĂ‚ PE CFR?
Doar cinci echipe mai păstrează șanse, matematic vorbind, de a
câștiga titlul. Dintre acestea, Steaua și Vaslui intră în categoria
„Vreau o minune!”, astfel că afacerea finalului de campionat este
una în trei, cu Urziceni și Timișoara pândind șovăielile
CFR-ului.
Steaua
și Vaslui depind de Dumnezeu
Cu Steaua și Vaslui terminăm repede atunci când evaluăm șansele
la titlu. Patru puncte sunt greu de recuperat în doar trei etape.
Iar dacă pare totuși realizabil, argumentul că deasupra lor rămân
oricum de depășit alte trei echipe ne determină să închidem repede
discuția luptei pentru titlu în cazul celor de pe locurile 4-5.
Oricum, Steaua și Vaslui se întâlnesc în meci direct etapa
viitoare, când una dintre ele iese definitiv din cursă. Sau chiar
amândouă, dacă fac egal, iar Clujul câștigă.
Timișoara
depinde de alți doi
Marea problemă a Timișoarei în acest moment nu o reprezintă
neapărat diferența de două puncte pe care o are față de CFR Cluj,
ci faptul că are de depășit nu una, ci două echipe în clasament. O
are deasupra și pe Unirea Urziceni, astfel că e posibil ca
bănățenii să se claseze peste CFR, dar campioană să devină Unirea.
Mai mult, Poli are un meci foarte greu etapa viitoare. Gaz Metan nu
pare, ca nume, o echipă care să sperie. Mai mult, are o poziție
liniștită în clasament. Se regăsește însă în sfera de influență a
Clujului, astfel că e de anticipat că își va vinde foarte scump
pielea pe „Dan Păltinișanu”.
Urziceni
nu mai depinde de ea
Bistrița s-a liniștit din punctul de vedere al retrogradării,
dar e de așteptat să încerce să bată Urziceniul sau măcar să facă
un egal, date fiind relațiile dintre Jean Pădureanu și conducătorii
de la CFR. Deteriorate cândva, aceste relații sunt din nou bune,
astfel că devine foarte probabil ca Bistrița să încerce să o
încurce pe Urziceni în etapa viitoare. Chiar dacă pare că Unirea e
în aceeași situație ca anul trecut, când a pândit în spatele lui
Dinamo până în antepenultima etapă, ca acum, există o mică mare
deosebire: anul trecut, în ultimele trei runde, Urziceni a depins
doar de ea, întâlnindu-le în meci direct atât pe Dinamo, cât și pe
Timișoara, situate în fața sa. Le-a învins pe ambele! Acum, chiar
dacă bate tot până la final, este posibil să nu câștige totuși
titlul.
CFR
depinde de… Mandorlini
Marea problemă a celor de la CFR o reprezintă calitatea
prestațiilor echipei conduse de Andrea Mandorlini. Clujul nu-și mai
permite pași greșiți, adică nici măcar un egal la Craiova, în etapa
viitoare, în fața unei echipe care trăiește durerile de cap ale
luptei pentru salvarea de la retrogradare. Iar cum Clujul pare că
uită rundă după rundă cum e să atace, meciul ăsta devine foarte
interesant. Dacă nu va învinge la Craiova, iar Urziceniul câștigă
la Bistrița, CFR pierde primul loc. Ironia face ca, dacă ar fi luat
măcar un punct la Ploiești, unde a pierdut cu Astra, Clujul putea
să obțină doar un egal la Severin, pentru a rămâne pe primul loc.
Depinde însă în continuare doar de rezultatele sale, deci rămâne
favorită.
NICIODATĂ‚,în întreaga istorie a campionatului românesc, o
echipă clasată pe locul 4 sau 5 cu trei etape înainte de final nu a
reușit să devină campioană!
3 puncte are, de fapt,
de recuperat Timișoara față de CFR Cluj: pentru a fi campioni,
bănățenii nu-și permit egalitatea de puncte cu echipa din Ardeal
pentru că sunt dezavantajați de rezultatele directe. A fost 0-0 la
Cluj și 1-1 la Timișoara
Anul trecut, cu trei runde înainte de final, Urziceniul era pe
locul 3, dacă socotim că Timișoara și-a primit apoi cele șase
puncte cu care fusese penalizată. Unirea a adunat șapte puncte în
ultimele trei etape. După ce le-a învins pe Dinamo și Timișoara, a
încheiat întrecerea cu un egal în fața Stelei.
2 ani au trecut de când
CFR nu a mai învins Craiova în deplasare. În ultimul meci disputat
în Oltenia, Universitatea a câștigat cu 4-1 în fața
ardelenilor
TAS va avea grijă
să delibereze în cazul „Varga – Bălan” până încep cupele
europene
În lupta pentru titlu, Timișoara depinde în mare măsură de
deznodământul speței celor trei puncte pe care le-a obținut la
comisiile LPF în cazul „Varga – Bălan”. În acest moment, litigiul
se află la TAS. Instanța elvețiană va da o hotărâre până la
omologarea rezultatelor și a clasamentului Ligii I, pentru a evita
o situație delicată. Dacă echipa lui Marian Iancu ar ieși
campioană, dar ar pierde trei puncte și primul loc printr-o decizie
dată după înscrierea în cupele europene, UEFA o mai poate obliga
doar la plata unor daune, fără excluderea din competiție.
Ultimele trei
etape
CFR Cluj
U Craiova (d)
Inter (a)
Ceahlăul (d)
Urziceni
Gloria (d)
Ceahlăul (a)
Poli Iași (d)
FC Vaslui
Steaua (a)
Oțelul (d)
Dinamo (a)
Steaua
FC Vaslui (d)
U Craiova (a)
Inter (d)
Timișoara
Gaz Metan (a)
Pandurii (d)
FC Brașov (a)