Cine pariază pe „câinii roșii” în meciul cu Craiova? „Dacă evoluează ca la Botoșani, scoțând fazele golurilor…”
UTA se va afla față în față cu Dinamo în cadrul etapei cu numărul 26 a Ligii 1, iar Ionuț Badea cu trecutul său ca fotbalist în tricoul „câinilor roșii”.
Actualul antrenor al „Bătrânei Doamne” a evoluat timp de două sezoane și jumătate (în partea a doua a ediției de campionat 2000-2001 și între 2003 și 2005) pentru gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare, cu rezultate excelente.
Dinamo câștiga Cupa României în 2001, 2004 și 2005, dar se și încununa campioană a României în 2004.
Ionuț Badea a câștigat singurele trofee din carieră la Dinamo
Sunt practic singurele trofee câștigate de Badea în cariera sa de fotbalist ce s-a încheiat la FC Argeș, în 2007.
„Dinamo face parte din viața mea mai ales ca jucător. Am câștigat un campionat și trei Cupe ale României la acest club. Pentru suporterii lor, Dinamo este un mod de viață, pentru că – de fapt – programul lor (n.a. DDB) este în spatele a tot ceea ce înseamnă stabilitate financiară la club și nu poate fi decât de lăudat acest lucru”, a spus tehnicianul UTA-ei cu trei zile înainte de vizita „câinilor” la Arad.
„Dinamo a făcut un joc destul de complex la Botoșani”
Până atunci, însă, Dinamo joacă în cadrul etapei cu numărul 25 în această seară (ora 19,55), cu CS U Craiova, echipă ce se bate să prindă un loc de play-off.
„Dinamo are o complexitate bună în joc, pe ambele faze. Sunt convins că din meciul din seara asta contra Craiovei va scoate cel puțin un egal, dacă evolua cum a făcut-o la Botoșani și pentru noi nu ne rămâne decât o situație de analiză și de găsirea de soluții pentru confruntarea de duminică. Dinamo a făcut un joc destul de complex la Botoșani, scoțând fazele din care au primit golurile.
Altfel, au avut și consistență, au mutat centrul de greutate de foarte multe ori și către înainte și către înapoi ca un bloc funcțional compact, dens. Luați individual, jucătorii lor nu sunt cu mult peste medie, dar toate aceste lucruri legate de influențele din afară au făcut ca Dinamo să nu își revină mai repede decât au crezut ei”, mai susține Badea. Vă reamintim că în urmă cu trei zile trupa lui Stoican era dărâmată la Botoșani: 0-4!
„Un avantaj după minutul 60, 70”
UTA a jucat marți la Cluj, cu CFR (scor 0-0), iar Dinamo va intra pe teren de abia în această seară. La prima vedere, arădenii vor fi avantajați clar de cele două zile în plus pe care le au la dispoziție pentru pregătirea partidei.
„Poate fi un avantaj, însă doar după minutul 60, 70. Sunt convins că nu va exista acest avantaj încă de la început. Pentru noi e important cum reușim să blocăm aceste culoare pe care jucători foarte buni, gen Rodriguez, Ivanov sau acest Pierret, pe care l-au adus din liga a doua franceză, le pot specula. Ei pot oricând să dea o pasă decisivă, au calitate, Ivanovski va și sta la meciul cu Craiova din seara asta, deci va fi proaspăt pentru meciul contra noastră.
La fel și Patriche. Chiar au în componență jucători peste media campionatului. E evident că ambientul poate nu este cel mai potrivit pentru că o echipă cu foarte multă presiune, dar sunt chestiuni pe care noi le tratăm ca atare. Mă gândesc doar la ceea ce avem noi de făcut și nu aș vrea prea mult să vorbesc despre aceste aspecte”, a mai punctat „principalul” Bătrânei Doamne.
Alături de Gaz Metan Mediaș și CFR Cluj, Dinamo este echipa pe care Badea a întâlnit-o de cele mai multe ori în cariera de antrenor (10), iar bilanțul este unul echilibrat: trei victorii, patru remize și trei înfrângeri. Împotriva lui Flavius Stoican, actualul antrenor al UTA-ei a disputat trei partide: un egal (FC Argeș – Petrolul 1-1) și două eșecuri (Oțelul Galați – Dinamo 1-2 și Poli Iași – Concordia Chiajna 3-0).