Cine se mai gândește la Supercupă? Jucătorii de la ASA sunt asaltați de oferte înainte de jocul cu Steaua, iar clubul amenință: „Vom acționa pe toate căile sportive și juridice. Nu ne mai sunați jucătorii!”

  • Oficialii echipei ASA Târgu Mureș se plâng că jucătorii lor sunt sunați în aceste zile de reprezentanții altor cluburi din Liga 1, care îi ademenesc să plece de la Mureș.
  • Conform noilor contracte, jucătorii pot pleca oricând de la echipă, fară ca formația să se poată opune.

Situația problematică din punct de vedere financiar cu care se confruntă ASA Târgu Mureș a trezit interesul multor cluburi din Liga 1. Chiar dacă jucătorii care vor evolua în această seară, de la ora 21:00, cu Steaua în Supercupa României, au semnat angajamentele prin care acceptă să primească doar 30 la sută din contract, aceștia și-au lăsat o clauză în noile angajamente prin care pot pleca liber, în cazul în care au oferte.

Această situație le convine de minune celorlalte cluburi din Liga 1, care au început să le facă marcaj jucătorilor antrenați de Dan Petrescu.

Fotbaliști precum Marius Constantin, Bejan, Gabi Mureșan, Gorobsov sau Manolov au fost contactați de diverși impresari sau chiar oficiali ai mai multor cluburi din Liga 1 pentru a le propune să plece de la ASA și să semneze cu alte echipe. Acest lucru a ajuns și la urechile conducătorilor, care au acționat dur. „Atacurile și presiunile asupra jucătorilor aflați sub contract cu ASA sunt de neimaginat. Nu ni se pare normal ca jucătorii formației noastre să fie bombardați în permanent cu telefoane, mesaje, directe sau prin interpuși, de diferiți impresari sau diferite cluburi”, se arată într-un comunicat al clubului.

„Jucătorii sunt aproape imposibil de capacitat”

Contactarea unui jucător aflat sub contract de un alt club este interzis de regulamentele FIFA și UEFA, iar ASA Târgu Mureș atrage atenția că va pârî aceste cluburi la organele de judecată și se teme că jucătorii nu mai stau cu gândul la meciul din această seară, ci la ofertele pe care le primesc.

„Din păcate, jucătorii sunt aproape imposibil de capacitat, în condițiile în care, interesul unor așa-zis oameni de fotbal este doar de a stabiliza clubul și de a șterge cu buretele performanțele din sezonul trecut. Atragem atenția că, dacă aceste presiuni asupra jucătorilor aflați sub contract cu ASA vor continua, clubul nostru va acționa pe toate căile sportive și juridice posibile pentru a demonstra că nu suntem nici pe departe în situația în care ne-o doresc unii”, amenință în comunicat oficialii ASA.

 

Publicat: 08 07. 2015, 15:32
Actualizat: 08 07. 2015, 15:33