„Cine spune asta minte!” Avertismentul lui Florin Gardoș + Cum vrea fundașul Craiovei să fie decis titlul
Florin Gardoș s-a recuperat după seria de accidentări și este gata să revină pe teren. Fundașul nu crede însă că sezonul poate fi reluat fără noi ședințe de pregătiri.
Ajuns la 31 de ani, Florin Gardoș și-a revenit din punct de vedere fizic, dar acum trebuie să accepte situația de incertitudine provocată de pandemia de coronavirus.
Fostul fundaș al englezilor de la Southampton, cotat la un moment dat la 6 milioane de euro, nu a jucat în acest sezon decât un singur meci.
Gardoș este nerăbdător de revină pe teren, dar spune că, fără o pregătire centralizată, acest lucru va fi imposibil
„Minte cine spune că este pregătit pentru prima etapă!”
”Din punct de vedere fizic sunt ok. Dar oricine spune acum că e pregătit pentru prima etapă, eu zic că minte. Nu ai cum să faci acasă, indiferent ce condiţii ai avea. Nu ai cum să faci în aşa fel încât să fii la acelaşi nivel ca în momentul în care s-a întrerupt campionatul.
Important e să ne menţinem într-o anumită condiţie fizică, să nu pornim de la zero în momentul în care se va relua campionatul”, a declarat Gardoș pentru Telekom Sport.
Deși multă lume ia în calcul chiar și înghețarea sezonului și acordarea din oficiu a titlului, Gardoș crede că cel mai bine ar fi să se joace pe teren toate meciurile
”Eu nu mi-am făcut, sincer, probleme că nu se va termina campionatul sau că se va întrerupe în momentul ăsta şi se va da titlul cuiva. Sunt două luni în care nu se va juca fotbal şi cred că va fi suficient timp în iunie-iulie să jucăm meciurile rămase, mai ales că nu mai avem Euro. Deci timp este. Şi aşa mi se pare normal, să se joace toate meciurile”, a mai declarat Gardoş.
Titlul rămâne obiectivul principal la Craiova
Alex Cicâldău se declară îndrăgostit iremediabil de Craiova, de oraş, de echipă, de stadion, de suporteri şi de imnurile Ştiinţei şi speră să reușească o mare performanță în Bănie
„Nu mi-am propus să fiu golgheterul campionatului, dar dacă voi avea șansa să marchez, nu voi ezita să o fac. În primul rând vreau să-mi ajut echipa, după, dacă mai și înscriu, e foarte bine. Bineînțeles că avem șanse la campionat. E greu, dar nu imposibil și o să facem tot ce depinde de noi ca să terminăm acolo sus. Aș vrea să ridic trofeul suprem“, a declarat Alexandru Cicâldău.