Meciul dintre Dinamo și FCSB se va disputa miercuri, 3 februarie, de la ora 20:45, în cadrul etapei cu numărul 21 din Liga 1.
Cele două formații se vor întâlni de două ori în șapte zile, după meciul din campionat urmând să se joace partida din optimile de finală ale Cupei României, programată miercuri, 10 februarie, de la ora 20:30, pe Arena Națională.
Partida din campionat se va disputa pe Stadionul „Dinamo” și va fi arbitrată de către Sebastian Colțescu și asistenții Daniel Mitruți și Mihai Marica.
Derby-ul dintre Dinamo și FCSB va fi transmis în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport.
De asemenea, partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe ProSport.ro și Live Video Online AICI.
Înaintea acestei întâlniri, FCSB este lider în Liga 1, cu 45 de puncte obținute în cele 20 de meciuri jucate și având un avans de un punct față de CFR Cluj, echipa de pe locul secund, și opt puncte față de Universitatea Craiova, ocupanta locului al treilea.
De cealaltă parte, Dinamo ocupă locul 9, cu 25 de puncte adunate în tot atâtea meciuri jucate și vine după două victorii consecutive în campionat.
Antrenorul lui FCSB, Toni Petrea, a susținut o conferință de presă în care a prefațat derby-ul cu FCSB și a pus presiune pe elevii săi.
„Da, este un derby chiar dacă echipa adversă nu este în partea superioară a clasamentului. Consider că rivalitatea și orgoliul dintre cele două echipe fac ca acest meci să fie un derby din care sper ca noi să ieșim învingători ca să ne facem suporterii fericiți. E o problemă cu gazonul și sper să nu influențeze aspectul jocului, dinamia, așa cum am văzut la meciul cu Gaz Metan că nu se prezenta foarte bine, însă trebuie să ne adaptăm și trebuie să facem tot ce depinde de noi ca să câștigăm, indiferent de condiții.
Noi încercăm să pregătim fiecare meci la fel, la victorie. Jucătorii sunt conectați la ceea ce înseamnă acest meci și la ce trebuie să facem. Este un meci de campionat important și trebuie să îl câștigăm cu orice preț.
Dinamo are două victorii în ultimele două partide și asta înseamnă că și-a îmbunătățit jocul, sunt într-o formă bună. Am convingerea că arbitrajul de mâine seară va fi unul foarte bun și nu va influența rezultatul de pe teren”, a spus Toni Petrea la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER