Dinamo va alinia contra Rapidului o echipă schimbată serios față de cea folosită cu Pandurii. Principala dilemă a lui Ioan Andone se referă la perechea căpitanului Dănciulescu din atac: Păun sau Țucudean.
Evoluțiile din meciurile cu Sportul și Pandurii ale lui Liviu Ganea l-au scos din minți pe Ioan Andone, care la finalul meciului de vineri cu gorjenii l-a pus la zid pe atacant. Chiar dacă „Ganezul” nu va fi singurul fotbalist al roș-albilor sacrificat la meciul cu Rapid, înlocuirea acestuia îi dă cele mai mari dureri de cap tehnicianului. Țucudean e în formă Deși are la îndemână și varianta unui cuplu Dănciulescu-Alexe, Andone îl va lăsa pe ultimul și contra giuleștenilor pe banda stângă, acolo unde Bakaj și Vlad Munteanu par să nu s-au integrat încă. Astfel, al doilea atacant cu Rapid va fi ales dintre George Țucudean și Georgian Păun. Primul a jucat sâmbătă pentru Dinamo II în Liga a II-a și a reușit să marcheze două goluri. În plus, în cantonamentul din Turcia a fost considerat una dintre revelațiile roș-albilor.
Păun are de partea sa experiența în Liga I. În cantonamentul din Turcia, el a fost folosit mai mult ca mijlocaș stânga. A strâns șapte apariții (248 de minute), din care două ca titular, și a marcat un gol. Țucudean a fost chemat la jumătatea cantonamentului și a bifat doar patru partide, dintre care numai în una a fost titular, și a marcat, la fel ca Păun, o singură dată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER