Dinamo a terminat al doilea stagiu de pregătire cu o remiză în fața celor de la Videoton. Ciobi spune după egalul cu ungurii că totul decurge conform planului: „În al doilea stagiu intrăm în forță”
„În această seară am încheiat un stagiu în opinia mea reușit, din punct de vedere fizic. Am spus că în al doilea stagiu mă interesează mai mult rezultatele. Este un bilanț pozitiv, trei victorii și două meciuri nule. Am marcat 10 goluri, am primit 3, două dintre ele fiind din penalty”, a declarat antrenorul lui Dinamo la Digi Sport.
„De acum intrăm în forță”
„În al treilea stagiu de pregătire trebuie să intrăm în forță. Planul decurge conform așteptărilor. Scarlatache are o contractură musculară. Tot timpul este nevoie de câte un jucător. Dacă începe campionatul pe 25 este greu să aduci un fotbalist care să aibă timp să se acomodeze cu echipa”, a mai declarat Ciobi
Dinamo București a remizat duminică, scor 0-0, cu campioana Ungariei, Videoton FC, în ultimul meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Antalya.
Dinamo a început jocul în următoarea formulă: Bălgrădean – Luchin, D. Grigore, Moți, Scarlatache – L. Rus, D. Stoica, C. Munteanu, Alexe – Dănciulescu, M. Niculae. Au mai evoluat: Pulhac, Strătilă, C. Matei, Tameș și Curtean.
Scarlatache a părăsit terenul în minutul 18, accidentat, fiind înlocuit cu Pulhac.
Ambele echipe au avut câte un gol anulat pe motiv de ofsaid, Videoton în minutul 13 (Nikolici) și Dinamo în minutul 18 (Moți).
Formația bucureșteană a mai înregistrat în partidele disputate în Antalya în această iarnă următoarele rezultate: 1-1 cu SV Ried, 0-1 cu FK Taraz, 0-2 cu Karpatîi Lvov, 4-0 cu Zimbru Chișinău, 2-1 cu ȚSKA Sofia, 1-1 cu Ludogoreț Razgrad și 3-1 cu Viitorul Constanța.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER