Ciobi s-a resemnat:** „Avem șanse mici să evităm retrogradarea!”

 

Antrenorul Liviu Ciobotariu a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că CS Otopeni și-a diminuat serios șansele de a mai evita retrogradarea, în urma înfrângerii suferite pe teren propriu, scor 0-1, în fața echipei Oțelul Galați.

"Această înfrângere ne-a diminuat serios șansele de a evita retrogradarea. Totuși, trebuie să credem în șansele noastre și să luptăm până la capăt. Echipa suferă în compartimentul ofensiv. Nu reușim să înscriem, dar ce este drept, am întâlnit și un adversar destul de puternic, omogen în toate compartimentele. Este foarte greu când ai doar nouă puncte la activ. De ce să nu o spunem, am avut și un început de retur foarte greu: etapa trecută la Cluj, acum cu Oțelul, etapa viitoare cu Dinamo, fără ca asta să fie o scuză din partea noastră. Un alt impediment este și faptul că jucăm meciurile socotite acasă tot în deplasare și suntem lipsiți de suportul propriilor suporteri. Trebuie să ne întoarcem la antrenament și îmi place să cred că lupta nu este încheiată pentru noi", a spus Ciobotariu.

CS Otopeni a pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 0-1, în fața echipei Oțelul Galați.

Sursa: Mediafax

Publicat: 07 03. 2009, 20:23
Actualizat: 07 03. 2009, 20:31