Ciobi stă cu sufletul la gură!** Va afla în ultima clipă daca va putea folosi un jucător de bază cu CFR! Șansele sunt minime

Ciobotariu află azi dacă se poate baza pe Moți, dar e puțin probabil ca acesta să fie pe teren împotriva CFR-ului

Dinamoviștii n-au scăpat de problemele medicale nici înaintea meciului cu CFR, chiar dacă stafful medical al roș-albilor a făcut eforturi deosebite în această săptămână. Dacă Djakaridja Kone și-a revenit după durerile de spate pe care le-a acuzat, iar Pulhac va fi trecut în premieră în acest sezon pe foaia de joc, Moți este singurul care îi mai dă emoții lui Ciobotariu.

Fundașul s-a accidentat în urmă cu două săptămâni la meciul cu FC Brașov, când a suferit o contuzie serioasă la coapsă, iar de atunci a urmat un program riguros de recuperare. Chiar dacă la mijlocul săptămânii a început antrenamentele la o intensitate mai mare, Moți a resimțit în continuare dureri serioase, iar situația sa a rămas neclară. Tocmai de aceea, Ciobotariu a decis să-l ia și pe Cosmin în avionul de Cluj, urmând ca decizia în cazul folosirii acestuia să fie luată cu câteva ore înainte de meci. Oricum, șansele ca internaționalul dinamovist să apară pe teren sunt minime, astfel că cel mai probabil Dinamo va începe în centrul defensivei cu Luchin și Grigore.

Chiar dacă are șanse reduse să apară pe teren contra celor de la CFR Cluj, Moți a vorbit ieri despre meciul cu ardelenii. „E un meci mai dificil, dar mergem să câștigăm toate cele trei puncte. Nu ne temem de atacul lor, și noi avem un atac foarte bun și o apărare la fel și sperăm să câștigăm punctele puse în joc. E unul dintre cele mai importante meciuri pe care le avem în această toamnă”, a declarat Moți, ieri, înainte de plecarea spre Cluj.

„Nu știu dacă va fi mai greu decât cu «U» Cluj, sunt două echipe apropiate ca valoare. Probabil va fi la fel de greu”, Cosmin Moți, fundaș Dinamo

Dacă nu reușeam să câștigăm celelalte meciuri și nu eram pe primul loc, ci pe șapte sau pe opt, partida cu CFR nu mai era importantă”, Cosmin Moți.

Publicat: 05 11. 2011, 09:00
Actualizat: 05 11. 2011, 09:01