Ciobotariu a clarificat situația sa la Dinamo:** ‘Vor să ne destabilizeze’

Ciobotariu a clarificat situația sa la Dinamo:** 'Vor să ne destabilizeze'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liviu Ciobotariu a acceptat ieri un dialog deschis cu ProSport pentru a clarifica poziția sa vizavi de informațiile care îl dau plecat de la Dinamo în cazul unui eșec împotriva Oțelului. Tehnicianul a marșat pe ideea grupului unit pe care l-a creat în „Groapă” și susține că n-a primit niciun semnal din direcția conducerii care să-l facă să-și reconsidere poziția de antrenor al lui Dinamo.

Domnule Ciobotariu, acum, la rece, cum se vede înfrângerea cu Sportul (1-3)?
Este un moment greu. Nu, greșesc, a fost un moment greu! Trebuie să trecem peste, de aceea spun «a fost», trebuie să uităm! Eu am datoria să le refac moralul, am încredere în băieții mei.

Resimțiți vreo presiune din partea conducerii?
Presiunea am avut-o tot timpul, așa e la Dinamo. Am știut încă de la început ce se cere aici și care sunt pretențiile unui asemenea club și că fără cupă și campionat nu se poate trăi.

„Greii” vestiarului îi iau apărarea

Ați apucat să vorbiți cu acționarii? Cum au reacționat la insuccesul cu Sportul?
După meci am discutat cu șefii, era și normal să o facem, dar nu am simțit nimic rău din partea nimănui. Cred că dacă ar fi fost vorba de așa ceva îmi dădeam seama.

Atmosfera în vestiar cum este în acest moment?
Nu este adevărat că s-au creat bisericuțe – cum au scris unele ziare – , o vor spune chiar liderii vestiarului, Cătălin Munteanu, Dănciulescu și Niculae, într-o conferință de presă. Chiar ei au venit astăzi la mine, pe teren, și mi-au spus că din tot ce s-a scris nu e nimic adevărat. Sunt persoane care vor să ne destabilizeze, dar grupul meu e foarte unit. Echipa mea e unită.

Cine sunt aceste persoane? Sunt din interiorul clubului?
Pericolul poate veni de oriunde, dar eu cred că de data asta este din exterior.

„Nu știm ce va fi peste câteva meciuri”

Câte puncte v-ar mulțumi din următoarele trei meciuri?
O echipă care se bate la campionat trebuie să joace la victorie orice meci. Întâlnim campioana, Oțelul, vicecampioana, Vaslui, și Rapidul, o echipă care se luptă anul acesta pentru titlu. Va fi important, dar nu pot să mă gândesc acum decât la următorul meci. Nu știm ce va fi peste două sau trei meciuri.

Bălgrădean a fost omul meciului cu Pandurii, acum unul dintre cei mai slabi. E o oscilație nesănătoasă pentru un portar…
Am discutat cu el, și nu numai cu el, ci cu fiecare în parte, cu toți jucătorii. Nu trebuie să-i luăm capul lui Bălgrădean acum. Să nu uităm că el și-a adus contribuția la multe puncte, chiar dacă greșeala lui a fost clară la golul Sportului. Trebuie să fim alături de el.

Evoluția lui are legătură cu problemele medicale pe care le-a avut săptămâna trecută?
Nu este adevărat. Înaintea meciului a fost apt, însă pe parcursul meciului a simțit unele dureri. Au fost momente când nu putea să degajeze.

„Nu numai eu îl doresc pe Ciobotariu în continuare, ci și domnul Badea, și domnul Săvulescu. Nu dăm cu piciorul muncii acestor oameni. Ciobi are susținere cum nu a avut nimeni până acum”, Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo.

„Am spus și în tur, când am lăudat apărarea, că pentru reușita lor fiecare are meritul său, de la Bălgrădean la Marius Niculae. Acum spun invers, pentru că suntem un grup și la victorii, și la eșecuri”, Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo.

69,8 din punctele puse în joc în acest sezon a câștigat Dinamo în acest sezon cu Ciobotariu pe bancă

2 puncte a pierdut în clasamentul adevărului Dinamo în această primăvară, în timp ce Steaua e pe plus cu 6

Dinamo – Sportul rămâne 1-3

Tentativa „câinilor” de a câștiga meciul cu „studenții” din Regie la „masa verde” a eșuat. Memoriul pe care Dinamo l-a depus la pauza meciului prin care contestau dreptul la joc al fotbalistului Ionuț Șerban (foto) a fost respins ieri de LPF. Liga a cerut FRF un punct de vedere în acest sens, iar forul condus de Mircea Sandu a răspuns că fotbalistul a fost transferat în mod regulamentar de la Chimia Brazi la Sportul Studențesc și că, astfel, avea drept de joc la ora partidei jucate sâmbătă seara. Astfel, rezultatul obținut pe teren de echipa lui Șiman va rămâne neschimbat, 3-1.
 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×