Ciobotariu, supărat după înfrângerea cu Rapid:** „E un rezultat injust, meritam cel puțin un egal”
Giuleștenii au învins, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), pe CSMS Iași, într-un meci din etapa a XX-a a Ligii I.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Crețu, în minutul 4 (autogol). La faza respectivă, Pancu a centrat de pe partea dreaptă, iar Crețu a încercat să degajeze și a deviat în propria poartă.
Liviu Ciobotariu consideră că rezultatul este nemeritat, mai ales că echipa sa a ratat o sumedenie de ocazii.
„Sunt supărat. E un rezultat injust, meritam cel puțin un egal. Am început cum nu se poate mai prost, am reușit performanța să ne înscriem un autogol. Ne creăm situații multe de a marca, însă jocul îmi dă speranțe că ne putem realiza obiectivul de a ne salva de la retrogradare. Un meci egal puteam să obținem, clar că se putea mai mult dacă fructificam una din ocaziile pe care le-am avut.” a spus Liviu Ciobotariu la Digi Sport.