Ciprian Deac, dezamăgit după eșecul cu FC Botoșani: „Nu mai vreau să căutăm scuze!”. Regretul veteranului de la CFR Cluj
Ciprian Deac (34 de ani), mijlocașul lui CFR Cluj, s-a arătat dezamăgit după înfrângerea suferită la Botoșani, scor 1-2.
FC Botoșani și CFR Cluj s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 22 din Liga 1, iar moldovenii s-au impus cu scorul de 2-1, după ce au fost conduși.
Debeljuh a deschis scorul încă din minutul 2 al întâlnirii de la Botoșani, însă moldovenii au restabilit egalitatea în minutul 31, prin Papa, iar Roman a închis jocul în minutul 37.
Ciprian Deac, după FC Botoșani – CFR Cluj 2-1
Veteranul de la CFR Cluj și-a făcut apariția trist la interviul de după meci și a dat de înțeles că își dorea foarte mult să o depășească pe FCSB în clasamentul Ligii 1. De asemenea, Deac a bătut un apropo și la suprafața de joc dificilă pe care s-a disputat partida.
În această săptămână se vor disputa meciurile din optimile de finală ale Cupei României, iar Ciprian Deac regretă că CFR Cluj va privi de pe margine.
„După un început foarte bun al nostru, ne-am retras foarte mult și două faze fixe au decis meciul. Asta este. Se pare că e a doua oară când avem șansa să trecem pe primul loc și nu reușim. E o seară tristă, nu avem ce face. A fost un teren greu, dar nu mai vreau să căutăm scuze, și ei au jucat pe același teren. Păcat că am pierdut și nu am reușit să menținem acea linie fără înfrângeri. Să sperăm că îi depășim până la sfârșit. Atunci vom trage linie.
Mă bucur foarte mult că revine Mihai Bordeianu, e un jucător care ne va ajuta foarte mult. El știe ce înseamnă Clujul, ce înseamnă această echipă.
Preferam să nu ieșim din Cupă și să nu avem această pauză, pentru că mie îmi plac meciurile din trei în trei zile”, a spus Ciprian Deac, la flash-interviurile de după meci.
În urma eșecului înregistrat la Botoșani, CFR Cluj ratează ocazia de a deveni liderul Ligii 1 și rămâne la un punct în spatele lui FCSB, iar Universitatea Craiova, echipa de pe locul 3, se apropie la patru puncte de ardeleni.