Ciprian Deac și-a luat gândul de la echipa națională: „Îmi place să fiu realist cu mine!”. De ce a ales să joace în FCSB – CFR Cluj în loc să plece în vacanță: „Ce poate fi mai frumos?” | VIDEO
This browser does not support the video element.
Ciprian Deac (36 de ani) a explicat de ce a ales să joace în FCSB – CFR Cluj în loc să intre în vacanță, așa cum au făcut ceilalți titulari și antrenorul Dan Petrescu.
FCSB s-a impus cu 3-1 în fața lui CFR Cluj, în ultima etapă a play-off-ului Ligii 1. Meciul nu a mai avut nicio miză sportivă, deoarece titlul era deja în vitrina ardelenilor, astfel că antrenorul Dan Petrescu le-a dat liber celor mai buni jucători și nici măcar el nu a mers la Buzău. Cu toate acestea, veteranul Ciprian Deac a dorit să rămână la echipă și să joace în acest meci, în care a reușit să îi ofere un assist lui Dimitrov la singurul gol reușit de CFR Cluj.
Mijlocașul campioanei spune că este prea în vârstă, astfel că nu se mai așteaptă la o convocare la echipa națională a României.
De ce a ales Ciprian Deac să joace în FCSB – CFR Cluj
Ciprian Deac a jucat aproape tot meciul dintre FCSB și CFR Cluj, fiind înlocuit în prelungiri. Mijlocașul spune că și-a dorit să evolueze deoarece se bucură de fiecare partidă, fiind conștient că va avea destul timp pentru vacanțe după retragerea din activitate.
Fotbalistul din lotul lui Dan Petrescu spune că nu mai așteaptă convocarea din partea lui Edi iordănescu, fiind de părere că este prea bătrân pentru a-i mai ajuta pe „tricolori”, în ciuda faptului că este unul dintre cei mai buni pasatori din Liga 1.
„Mă bucur de fiecare meci. Pentru mine, fiecare meci e o sărbătoare. Ce poate fi mai frumos decât ca la fiecare sfârșit de săptămână să faci ceea pentru ce ai muncit toată săptămâna?
A fost o sărbătoare, un joc frumos. Și pentru ei, a venit multă lume, nu mai aveau nimic de pierdut.
O să am timp după ce mă las de toate vacanțele din lume. Vreau să joc cât mai multe meciuri și să ajut echipa. Când nu voi mai putea, voi ridica mâna.
Era clar că am venit să obținem punct sau puncte, nu să ne predăm. Nu cred că am făcut un joc slab. Nu am jucat cu rezervele, ci cu jucătorii care au jucat mai puțin.
Și ei au avut un parcurs foarte bun. Chiar ne întrebam la un moment dat ce să facem, să jucăm pe 4 puncte? La fel și Craiova, a făcut un retur extraordinar. Play-off-ul e alt campionat”, a declarat Ciprian Deac pentru Digi Sport.
„Îmi place ceea ce fac, fotbalul mi-a dat totul! Datorită fotbalului sunt ceea ce sunt în acest moment”, a spus Ciprian Deac la conferința de presă de la finalul meciului de la Buzău.
Eu tot timpul am spus, la națională sunt jucătotri mai buni decât mine, mai tineri. Sincer, nu mai sper (n.r. la convocare) și îi las pe jucătorii mai tineri. Îmi place să fiu realist cu mine. (n.r. Nu crezi că ai merita să fii convocat?) Nu.
– Ciprian Deac