Ciprian Marica, viitor sumbru pentru Dinamo: „Ajunge în pragul falimentului și al desființării”
Ciprian Marica, fost atacant al celor de la Dinamo, prevede un viitor sumbru al echipei din „Ștefan cel Mare”. E convins că formația roș-albă ajunge în pragul falimentului și al desființării.
Dinamo e pe locul nouă în play-out-ul Ligii 1, cu 15 puncte, poziție direct retrogradabilă. De asemenea, în Cupa României, „câinii” au pierdut prima manșă a semifinalei, 0-1, cu Astra Giurgiu.
De altfel, Marius Niculae, ex-jucător al roș-albilor, crede că echipa care l-a format, Dinamo, se îndreaptă spre insolvență.
„Situaţia e critică acolo din toate punctele de vedere. Ar trebui să le fie ruşine celor care au dus echipa în situaţia asta. Este rezultatul neprofesionalismului de ani buni de la Dinamo şi ceea ce vedem nu este întâmplător.
Matematic, Dinamo mai are şanse, dar la cum arată pe teren e aproape imposibil. Ajunge în pragul falimentului şi în pragul desfiinţării”, a declarat Ciprian Marica pentru AS.ro.
Marica a avut un mesaj și pentru Mario Niculae, directorul sportiv al lui Dinamo: „Nu întâmplător sunt în situaţia în care sunt. Dacă nici cei care sunt implicaţi în mod direct nu mai cred, e greu să le transmiţi jucătorilor şi să îi faci şi pe ei să creadă”.
Dinamo, datorii și către fostul acționar Ionuț Negoiță: „La un moment dat s-au adunat datorii către stat și baza Săftica a lui Dinamo a fost pusă ca garanție pentru a reeșalona acele datorii. Ca urmare, dacă nu se plătea această tranșă, risca să piardă baza. O societate de-a mea are un teren în față, unde este un fel de livadă, nu a fost niciodată folosită ca bază. E clar că sunt niște datorii ale clubului Dinamo către niște societăți în care eu am o participare, am o legătură cu ele”.