Ciprian Rus a „recidivat” cu Iașiul, de data asta pentru trei puncte: „La 1-1 le-am spus băieților că mai avem timp de un gol.” UTA, primită cu torțe de suporteri la revenirea la Arad
UTA s-a revanșat după eșecul intern cu Campionii FC Argeș, câștigând la Iași (cu 2-1) în aceeași manieră în care a cedat sâmbăta trecută, cu două goluri în finalul meciului. Revanșa a fost luată și în fața echipei lui Daniel Pancu, primul „călău” stagional al arădenilor la revenirea, după 12 ani, în Liga 1.
În tur, pe „Francisc Neuman”, moldovenii s-au impus cu 3-2, întorcând și ei golurile lui Ciprian Rus și Octavian Ursu. La finalul acelei partide, căpitanul UTA-ei spunea că nu se poate bucura pentru primul său gol în Liga 1 în culorile „roș-albe”, pentru ca miercuri situația să fie cu totul alta.
Ciprian Rus: ”În tur nu am putut să mă bucur pentru golul cu Poli Iași, dar am recuperat acum”
După ce a trimis în plasă mingea respinsă de Brănescu, Rus s-a dus la camera de filmat din spatele porții ieșene, pentru a le trimite un mesaj de iubire soției Timea și fiului Mark. Câteva secunde mai târziu a fost sufocat de îmbrățișările colegilor din teren și de pe bancă, dar și a colaboratorilor lui Laszlo Balint.
„Nimic nu e întâmplător în fotbal. În tur nu am putut să mă bucur pentru golul cu Poli Iași, dar am recuperat astăzi. De această dată, golul a fost decisiv, marcat – practic – la ultima fază a meciului și a încununat efortul de 95 de minute a întregii echipe. Am alergat enorm după egalare aproape tot meciul, am avut ocazii multe și importante, iar când și câștigi toate punctele bucuria e foarte mare. Poate nimeni nu mai spera în victorie în afară de noi. După ce a marcat Erico, chiar l-am întrebat pe domnul arbitru cât ar mai fi de jucat și când mi-a zis că două minute le-am și spus băieților că mai avem timp de un gol. El a venit și nu cred că poate spune cineva că nu merităm această victorie”, a mărturisit Rus, intrat pe gazon la Iași în minutul 72, în locul lui Antal.
Sărbătoare în vestiarul echipei UTA. Victoria de la Iași, dedicată aniversatului Oroian
Atacantul arădean a prins pe gazon și finalul de coșmar cu Campionii FC Argeș, când UTA nu s-a ales niciun punct după ce avea pe tabelă în minutul 86.
„Este adevărat ca în ultimele trei etape am avut meciuri greu de suportat ca suporter și nu numai. Trebuie, într-adevăr, să ai inima tare să asiști la finalurile de meci pe care le-am avut cu Voluntari, Pitești și Iași. Nu avem scuză pentru ce s-a întâmplat la Arad, sâmbăta trecută, dar e foarte important că suntem pe plus în această serie de infarct, ca să-i spun așa. Aș vrea să cred că am șters cu buretele peste episodul FC Argeș, deși, repet, nu avem scuze și trebuie să ne fie învățătură de minte”, a adăugat căpitanul arădenilor.
A fost sărbătoare după meci în vestiarul UTA-ei, succesul fiindu-i dedicat și colegului Alexandru Oroian, care a împlinit chiar miercuri 21 de ani.
Urmează meciul cu Dinamo, pe care arădenii au învins-o în ”Groapă”
Dacă Iașiul a fost prima echipă ce a bătut-o pe UTA în prezenta ediție a Ligii 1, Dinamo a fost prima victimă a arădenilor, chiar în „Groapă”. Duelul se reia duminică seara, pe arena „Francisc Neuman” (ora 20:45), unde „Bătrâna Doamnă” nu o duce deloc bine.
„Cu Dinamo ne așteptăm un meci foarte greu, ca toate cele de pe teren propriu, de altfel. Dar, suntem hotărâți să spargem gheața și acasă după atâta timp fără victorie. Cred că a venit momentul să arătăm tuturor că putem fi o echipă puternică și acasă, nu doar în deplasare. Suntem încrezători, avem moral bun și cred că duminică toate cele 3 puncte vor rămâne la Arad”, a concluzionat Ciprian Rus.
Cu golul de la Iași, singurul fotbalist arădean get-beget din lotul UTA-ei a ajuns la cinci goluri în Liga 1. Primele trei le-a reușit pentru ASA Târgu Mureș în sezonul 2017-2018. Rus mai are și două „asisturi” pentru „roș-albi”, în meciurile cu Campionii FC Argeș și Chindia, ambele din turul campionatului.
Utiștii, întâmpinați cu torțe pe aeroportul din Arad
„Bătrâna Doamnă” a crezut până în ultima secundă în șansa sa la Iași și a luat trei puncte mari ce îi permit să spere, din nou, la un loc în play-offul Ligii 1.
Suporterii au apreciat efortul jucătorilor antrenați de Laszlo Balint, care au atacat tot meciul și – până la urmă – au cules ce a semănat. Totodată, a fost pansamentul perfect pentru dezamăgirea trăită sâmbătă, când „roș-albii” au pierdut cu FC Argeș în maniera în care au câștigat aseară în Dealul Copoului, așa că fanii au întâmpinat echipa la revenirea din Moldova.
Charterul delegației arădene a aterizat pe aeroportul din Arad în jurul orei 22:30, iar ultrașii utiști au făcut spectacol. Au aprins torțe, au scandat și s-au bucurat împreună cu Ciprian Rus și colegii lor. Ecourile succesului se vor stinge, însă, repede, căci Laszlo Balint a demarat pregătirea meciului cu Dinamo încă din această dimineață.
În efectivul arădenilor revin Roumpoulakou și Benga, dar Erico da Silva va lua loc în tribună, acumulând patru cartonașe galbene.