Cîrțu: „Întotdeauna mi-a plăcut de Prepeliță”** VEZI care sunt cei 4 jucători care vor lipsi cu Astra Ploiești

Sorin Cîrțu a susținut o conferință de presă în care a prefațat
următoarele 3 meciuri pe care elevii săi le vor disputa în Liga
1.

Tehnicianul roș-albaștrilor a comentat și decizia LPF de a
programa derby-ul cu Dinamo luni, 25 aprilie.

„Nu trebuie supralicitată acea victorie cu Urziceni, am
stat de vorbă și cu jucătorii. Meciurile care urmează sunt foarte
importante, Astra, Galați și Sportul. Cu maxim de puncte ne putem
redeschide șansele pentru primele două locuri. Noi vom sta tot în
cantonament, indiferent că se juca duminica sau luni. Ne adaptăm,
asta e meseria de fotbalist. Există un mare interes pentru
relansarea campionatului, dar încă nu e relansat.

Trebuie să pui la socoteală și rezultatele directe. Astra e o
echipă cu o altă față, de când a venit Selymes. E o altfel de
organizare, atât în club cât și-n joc. În 2011 n-a pierdut, ne
așteaptă un meci infinit mai greu decât celelalte. Când am jucat cu
Vaslui sau Timișoara, a existat și-o mobilizare exemplară din cauza
numelui adversarei. Îl avem
suspendat pe Brandan și pe Surdu accidentat
.

Ne-au rămas 20 de jucători din care să facem un prim 11 cu Astra,
apoi vom vedea. Mie mi-a plăcut întotdeauna Prepeliță și la Pitești
când am antrenat. La ce e acum la Craiova e greu ca cineva să-și
expună cineva calitățile. E un jucător la maturitate. E o diferență
între a fi apt de efort și apt de competiție. Va mai trece până vor fi apți de
competiție Tănase și Răduț
.

Cred că m-am adaptat destul de bine la Steaua. Aș fi
vrut să am 12 puncte în mandatul ăsta al meu. La ce am arătat până
acum, cred că meritam. Două le-am pierdut că am jucat o fază după
ureche și pe celelalte pentru că am ratat foarte mult.”
, a
declarat Sorin Cîrțu.

Publicat: 08 04. 2011, 13:10
Actualizat: 08 04. 2011, 13:16