Cîrțu l-a salvat pe unul dintre cei mai promițători puști din Ghencea: „Am vrut să plec de la Steaua!”
Mihai Răduț, internaționalul Under 21 al roș-albaștrilor, ne-a
declarat că i-a fost extrem de greu în perioada în care Marius
Lăcătuș antrena în Ghencea. El a ieșit din vizorul lui Răzvan
Lucescu din cauză că ajunsese să stea mai mult prin tribune la
meciurile Stelei.
Mihai, gata, a ieșit din nou soarele pe strada ta?
(oftează) Știu unde vreți să bateți… Oricum, să știți că am
trecut prin momente grele pentru că nu jucam, dar acum nu am de
gând să vorbesc de rău pe nimeni, asta o spun încă de la
început.
Apropo, mai ții minte de când nu ai mai fost titular la
Steaua?
(oftează din nou) Ohoo, stați un pic să mă gândesc… Gata, mi-am
amintit. Am fost ultima oară titular la Steaua într-un meci cu
Pandurii Tg. Jiu, care s-a jucat prin octombrie 2010.
De ce crezi că nu ai jucat cu Marius Lăcătuș, iar cu Sorin
Cîrțu ești din nou titular?
Nu știu ce să vă zic. Venisem la Steaua cu inima deschisă, avusesem
un sezon excelent la Internațional Pitești, evoluasem atât cu nea
Piți, cât și cu Ilie Dumitrescu, iar apoi, încet, dar sigur, nu am
mai prins în unele cazuri nici măcar lotul de 18 jucători!
„Brăneștiul era un fel de
ultima șansă”
Ce ai simțit când ai fost anunțat că o să fii titular cu
Victoria Brănești?
Vă dați seama că am fost extrem de bucuros. Mă gândeam că poate e
ultima mea șansă să demonstrez că am valoare de Steaua. În plus,
nici nu voiam să-l dezamăgesc pe nea Sorin, care mi-a acordat
încredere chiar de la meciul dânsului de debut.
Te-a lăudat după meci…
Păi vă dați seama că sunt fericit și datorită acestui fapt. Vă
repet, nu vreau să-l dezamăgesc sub nicio formă, așa că o să trag
tare la antrenamente.
Apropo, fizic cum te simți, poți duce un meci 90 de minute
la capacitate maximă?
Să știți că e un pic mai greu, pentru că nu am mai jucat de mult,
dar asta nu înseamnă că nu voi da totul pe teren până la ultima
răsuflare. Sper ca în două-trei meciuri să revin la forma excelentă
pe care am avut-o la Internațional Pitești în finalul sezonului
trecut.
Te-ai gândit vreun moment să părăsești
Steaua?
Mi-a trecut prin cap și asta… Chiar voiam să plec din Ghencea.
Mi-era greu să înțeleg cum pot avea o asemenea cădere, mai ales că
înainte să vin la Steaua eram apreciat de Răzvan Lucescu și am
intrat în vederile lui pentru naționala mare a României.
Victor Pițurcă a declarat că tu dai cel mai bun randament
în sistemul 4-3-3, este adevărat?
Ca să fiu sincer, sezonul meu fulminant de la Internațional Pitești
l-am făcut în sistemul 4-3‑3. Dar să știți că și în sistemul 4-4‑2,
gândit de nea Sorin Cîrțu, pot să joc bine. Am văzut la Buzău, în
meciul cu Brănești, că mă înțeleg excelent cu Bicfalvi și că ne
completăm unul pe celălalt.
„Vreau să încep din nou să joc fotbalul care m-a adus în Ghencea și
să câștig Cupa României cu Steaua”, Mihai Răduț, mijlocaș
Steaua
12 partide a
jucat Mihai Răduț pentru Steaua, fără să reușească să
marcheze
3 meciuri a
bifat mijlocașul ca integralist la Steaua
26 de jocuri a
adunat Răduț pentru Internațional Pitești, reușind să înscrie 4
goluri
750 de mii de euro a fost suma plătită de Steaua pentru a-l
transfera pe Mihai Răduț în vara lui 2010
„E mai greu pentru mine să duc un meci 90 de minute, pentru că n-am
mai jucat de mult titular. Sper ca în două-trei meciuri să revin la
forma excelentă pe care am avut-o la Internațional anul
trecut”, Mihai Răduț, mijlocaș Steaua