Cîrțu pregătește bomba!** Dică, interzis de Gigi, titular cu Poli?

Cu lotul decimat de accidentări, Sorin Cîrțu e nevoit să
improvizeze. Joi, tehnicianul a efectuat un joc-școală, la care,
surprinzător, Nicolae Dică a apărut în echipa titularilor. A
evoluat în centru, alături de Bicfalvi, însă pentru că Ricardo era
nerefăcut.

„Dacă pierdem acest meci, am ieșit definitiv din lupta
pentru titlu”
, spunea, în urmă cu puțină vreme, antrenorul
stelist. Și, cum presiunea este destul de mare înainte de acest
derby, „Sorinaccio” este încă indecis cu cine va începe formula de
start. A încercat să creioneze un prim unsprezece joi, când, pe
terenul șase din complexul Ghencea, a efectuat un joc-școală.

Atac
Surdu-Bilașco

Prima formulă pe care a exersat-o antrenorul îi avea în linia
defensivă pe Bonfim, Gardoș, Geraldo și Brandan. Surpriza vine însă
la mijloc, acolo unde, alături de Bicfalvi, a fost folosit Dică. Pe
flancul stâng a fost trimis Latovlevici, iar în partea dreaptă,
Bănel Nicoliță. În atac, Cîrțu a testat cuplul Surdu-Bilașco. Toate
aceste modificări au fost făcute în condițiile în care Ricardo a
lipsit joi, fiind nerefăcut. Azi, planul se poate modifica,
brazilianul făcând parte din lotul deplasat la Timișoara.

ALEGERE
Becali: „Nu merg la Timișoara”

Finanțatorul roș-albaștrilor, Gigi Becali (foto), deși anunțase că
o să fie prezent pe stadionul de la Timișoara în această seară, în
cele din urmă a declarat ieri că nu o să mai meargă în Banat.
„Am vrut să merg la meci dar nu o mai fac, deoarece nu mai
are rost să ajung acolo după declarațiile din ultimile zile ale lui
Marian Iancu. Eu vroiam să mă duc la această partidă, să stau
liniștit, să beau o cafea cu Marian, dar nu mai are rost”
,
și-a argumentat Becali decizia.

Publicat: 01 04. 2011, 22:59
Actualizat: 01 04. 2011, 23:01