Clasamentul nici nu mai contează: Steaua și Rapid, făcute KO chiar înainte de derby!** UMILINȚA trăită de echipele care au transferat tot ce era mai bun în țară:
Steaua și Rapid au intrat în noul sezon din postură de mari favorite la titlu, însă după 10 etape doar giuleștenii par capabili să lupte până la sfârșit pentru trofeu. Cele două formații au avut campanii de transferuri impresionante, iar nume precum Alexa, Apostol, Deac, Surdu, Mihai și Florin Costea, Prepeliță, Tatu sau Bourceanu au făcut casele de pariuri să le coteze cu cele mai mari șanse să termine campionatul pe primul loc.
Cu o săptămână înainte de derby însă, statistica le dă o palmă incredibilă celor două echipe, iar „cuțitul” e înfipt chiar de marea rivală comună, Dinamo. „Câinii” domină cu autoritate startul de campionat, au 10, respectiv 4 puncte avans față de Steaua și Rapid, însă există un top în care cele două echipe stau chiar mai rău și sunt surclasate de Dinamo.
Marius Niculae și Ionel Dănciulescu au înscris împreună 16 goluri în primele 10 etape, adică mai multe decât au înscris Rapid și Steaua în total. Giuleștenii au 15 reușite, în timp ce Steaua a punctat de 13 ori. Niculae, liderul clasamentului golgheterilor, are 10 reușite, în timp ce colegul său din linia de atac e pe locul trei, cu 6 goluri. Nici „adunate” Steaua și Rapid nu stau mult mai bine. Dinamo are în total 25 de goluri înscrise în primele 10 etape, față de totalul de 28 al celor două rivale.
Derby-ul Steaua – Rapid se joacă luni, 24 octombrie, de la 20:00, iar FAZELE VIDEO se văd pe www.prosport.ro