Dan Petrescu se teme de meciul cu Dinamo. Și are și câteva arugmente pentru care confruntarea cu echipa lui Vasile Miriuță va fi mai grea decât arată pe hârtie.
CFR a strâns cu 13 puncte mai mult decât Dinamo în primele 17 etape, e sigură de participarea în play-off, obiectiv pentru care Miriuță și ai lui mai au mult de tras, dar, chiar și așa, Dan Petrescu are un discurs cât se poate de prudent. Înaintea meciului direct, de sâmbătă, antrenorul lui CFR Cluj a transmis că se așteaptă la o confruntare foarte dificilă, aducând drept argumente publicul din Ștefan cel Mare și faptul că Miriuță cunoaște formația din Gruia, chiar dacă aceasta a trecut prin multe schimbări: „Va fi un meci foarte greu, pentru că jucăm împotriva lui Dinamo. Când joci împotriva lui Dinamo nu poate fi meci usor, indiferent pe ce loc se află. Au un lot valoros, jucători care pot să facă diferența, au un public fantastic, știm cât de greu va fi, antrenorul cunoaște foarte bine echipa noastră. Suntem convinși că e un meci cu foarte mare presiune și pentru ei, si pentru noi, pentru că și noi avem nevoie de victorie, și ei au nevoie de victorie”, a opinat SuperDan la conferința de presă pe care a susținut-o vineri.
În luptă cu FCSB pentru primul loc la finalul sezonului regulat, fostul fundaș dreapta s-ar mulțumi cu un punct în Ștefan cel Mare și evită să vorbească, pentru moment, despre titlu: „Fiind un meci în deplasare, eu mă mulțumesc să nu pierd. Dacă nu pierdem, pentru mine e rezultat pozitiv. Presiunea cred că e mai mare la Dinamo. Nu ne gândim la primul loc, ci doar la play-off. Când ajungem în play-off o să ne gândim și la alte lucruri”, a mai spus Petrescu.
Dinamo – CFR Cluj contează pentru etapa a 18-a a Ligii 1, se joacă sâmbătă, de la ora 20:45, și va putea fi urmărit în format live blog pe ProSport. În tur, la mijlocul lui iulie, clujenii au câștigat, scor 1-0, după un meci cu un penalty transformat de Culio și două cartonașe roșii încasate de Camora și același Culio.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER