Claudiu Florică s-a răzgândit! Condiția pusă pentru a relua negocierile cu Ionuț Negoiță: ”Atunci putem să discutăm din nou”

Claudiu Florică era favorit pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la Dinamo, dar negocierile cu actualul acționar al clubului, Ionuț Negoiță, au picat.

Omul de afaceri este dispus să reia negocierile cu patronul de la RIN, dar impune o condiție clară: ”Negoiță ar trebui să-și asume limitarea datoriilor la o sumă fixă, bătută în cuie, garantată. Atunci putem să discutăm din nou”, a spus Florică, pentru sport.ro.

Ionuț Negoiță a ținut marți o conferință de presă în cadrul căreia a încercat să justifice situația la limită în care a ajuns clubul pe care, indirect, îl patronează. Printre altele, acesta a vorbit și despre negocierile cu Claudiu Florică, pe care le-a catalogat drept o „gogoașă umflată”.

Florică a reacționat și susține că Negoiță ar minți atunci când susține că datoriile clubului sunt de doar 1,8 milioane de euro, ci mai mult decât dublu de atât.

„Doar un patiser-cofetar ar gândi și ar vorbi doar de datorii (astăzi) de numai 1,8 milioane de euro. Un om de afaceri mediocru ar vorbi pe lucruri concrete, iar din datele furnizate de club – rețineți, de club! – reiese clar că Dinamo are un cash flow negativ de aproape 4 miloane de euro până în iulie 2020.

Adică, pe românește, ca la coafor, de 18 mil de lei (incluzând și datoriile intragrup, care nu au scadență – sic!) conform previziunilor oferite de club. Mai pe românește, realizezi că prețul de vânzare nu e de 1 leu, ci 1 leu plus astea 4 milioane de euro. Fără să mai punem la socoteala eventuale litigii. Acesta e adevărul. Negru, din păcate”, a declarat Florică.

Publicat: 29 10. 2019, 16:59