Claudiu Keșeru, eroul roș-albaștrilor în FC U Craiova – FCSB: „A fost un meci urât!”

Claudiu Keserü in meciul de fotbal dintre U Craiova 1948 si FCSB, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 18 septembrie 2021. © FOTO:Remus Badea/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Claudiu Keșeru, atacantul în vârstă de 34 de ani al lui FCSB, a adus victoria roș-albaștrilor în meciul cu FC U Craiova, dar a rămas modest la interviul de după partidă.

Meciul dintre FC U Craiova și FCSB s-a disputat, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, în cadrul etapei a noua din Liga 1, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat din penalty de către Claudiu Keșeru, în minutul 61.

La finalul acestei partide, Claudiu Keșeru a rămas modest, deși el a fost cel care a adus cele trei puncte echipei sale și, totodată, urcarea în clasament pe un loc de play-off.

Claudiu Keșeru, eroul roș-albaștrilor în FC U Craiova – FCSB

Întrebat dacă are un obiectiv privind numărul de goluri, având în vedere faptul că a reușit să înscrie două goluri în două meciuri jucate pentru FCSB de la revenirea sa, Claudiu Keșeru a răspuns fără să stea pe gânduri că obiectivul care primează este cel colectiv.

Totodată, Claudiu Keșeru a recunoscut că partida nu a fost tocmai plăcută ochiului, dar a amintit și de suprafața de joc de pe Stadionul „Ion Oblemenco”, care le-a pus probleme jucătorilor.

„E clar că diferența nu a fost mare. A fost un meci urât pentru telespectatori. Cred că nici pentru noi nu a fost un meci plăcut. A fost un meci extrem de fizic, trăgeam cu dinții de fiecare minge, terenul a fost extrem de greu. Dar acestea sunt meciurile în care trebuie să iei puncte, cele mai importante.

E prematur să vorbim încă despre un obiectiv real, am câștigat 6-0, 1-0, nu luăm gol, avem 7 goluri în două meciuri. Încet-încet, devenim echilibrați pe teren, în joc, la minte și asta e important. (n.r. întrebat dacă are vreun obiectiv legat de numărul de goluri) Target-ul e doar colectiv, atât”, a spus Claudiu Keșeru, la flash-interviurile de după meci.

Publicat: 18 09. 2021, 22:28
Actualizat: 18 09. 2021, 22:31