Văzută de majoritatea specialiștilor drept principala favorită la titlu în noul sezon, Rapid a suferit deja prima înfângere, la Mediaș, în fața Universității Cluj. Cel mai bun jucător de pe teren a fost Claudiu Niculescu. Fostul dinamovist a închis tabela cu un gol fabulos, care are toate șansele să rămână în topul celor mai frumoase reușite până la finalul sezonului.
Ajuns la 35 de ani, Niculescu dovedește că fotbalul nu se uită niciodată și că poate încă să înscrie din orice poziție. În 2003, „Clau” a fost la un pas să semneze cu Rapidul, dar a fugit la propriu din cantonamentul giuleștenilor pentru a se întoarce la Dinamo. Și de atunci Niculescu a devenit o adevărată „bestia nera” pentru giuleșteni.
Golul incredibil marcat aseară de Niculescu nu e primul și cel mai probabil nu va fi nici ultimul, ținând cont de istoricul atacantului în fața Rapidului.
Cea mai bună performanță a lui Claugol într-un meci cu Rapid datează din returul sezonului 2006-2007, când a umilit Rapidul de unul singur, chiar în Giulești. A înscris de patru ori pentru Dinamo, în poarta apărată atunci de Apoula Bete, toate reușitele venind în urma unor execuții fantastice. VEZI MAI JOS GOLURILE
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER