La finalul meciului CFR Cluj – Voluntari, scor 2-0, Claudiu Niculescu s-a arătat foarte dezamăgit de atitudinea elevilor săi, cărora le-a transmis să-și ia gândul de la cele două trofee câștigate, Cupa României și Supercupa României.
Fostul atacant dinamovist a vorbit foarte dezamăgit despre partida cu CFR, tranșată de Omrani și Vera încă din prima repriză: „Istoria acestui meci s-a scris în prima repriză. Mi-e rușine de cum ne-am prezentat în seara asta, nu știu cum se simt ei. M-a deranjat foarte tare atitudinea lor. Când ajungi la Cluj și nu bagi piciorul tare la minge, nu ai nicio șansă. Îl felicit pe Dan Petrescu”, a declarat Niculescu la DigiSport.
FC Voluntari a câștigat Cupa României în fața Astrei și Supercupa împotriva Viitorului, iar Niculescu a recunoscut că încearcă să-și aducă fotbaliștii cu picioarele pe pământ: „Din păcate nu reușesc să-i aduc cu picioarele pe pământ. Tot le explic acest lucru că cele două trofee sunt performanțe foarte mari, dar fac parte din trecut. Am început foarte rău sezonul și le-am atras atenția. Dacă nu redevenim acei băieți modești, nu avem nicio șansă. Să ne trezim! CFR e cel mai puternic adversar pe care l-am întâlnit, e cea mai bună echipă cu jucători care știu ce vor, au atitudine, așa cum trebuie să ai când ai un obiectiv ca al lor”, a adăugat antrenorul.
FC Voluntari este pe locul 9, după șapte etape, cu 8 puncte strânse.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER