Edward Iordănescu a impus o „clauză a tăcerii” pentru Gigi Becali, în contractul semnat cu FCSB. Conform informațiilor apărute, finanțatorul echipei trebuie să plătească dacă va mai critica public jucătorii sau dacă va mai interveni la nivelul lotului.
Acest contract este unic în fotbalul românesc, la nivel de antrenor, dar se pare că au mai existat astfel de „legi ale tăcerii” în Liga 1.
Chiar Gică Hagi ar fi cerut o astfel de clauză, pentru a-l împiedica pe un jucător să vorbească de rău clubul. Este vorba de Eric de Oliveira, care în 2020 s-a transferat de la Viitorul, la FC Voluntari.
Hagi l-a lăsat să plece gratis, cu condiția să nu spună niciun cuvând care să strice imaginea clubului său.
În caz contrar, Eric trebuia să achite 100.000 de euro. Informația a fost dezvăluită la Look Sport+.
„Sunt primul din România care a avut clauză să nu vorbească. 100.000 de euro. Eu să nu vorbesc de club, după ce am plecat liber de la club. Am și hârtie, am tot. Când am plecat de la Viitorul, la Voluntari. Dacă vorbeam orice cuvânt care nu trebuia de Viitorul, plăteam 100.000”, a spus Eric de Oliveira.
Cu toate că marcase 17 goluri în 38 de meciuri pentru Viitorul, Eric a ajuns să nu mai prindă lotul și putem bănui că Hagi s-a temut ca fotbalistul să nu acuze în presă faptul că a fost scos în afara lotului, cu toate că randamentul său fusese maxim. În sezonul 2019 – 2010, brazilianul a început cu gol marcat în primele cinci etape. Apoi a dispărut din lotul antrenat și atunci de Gică Hagi, iar antrenorul nu a comunicat niciodată motivul. În luna ianuarie, Eric a fost cedat la FC Voluntari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER