Cloaca

Situație trăsnită, după victoria previzibilă de azi împotriva Farului, criza de la Dinamo se va adânci precum se scufundă leul într-o economie fardată despre care ni se tot spune că duduie. Prețul plătit pentru succesele fără nicio vină cu Otopeni sau cu Gaz Metan. Fracul de lider o pune pe Dinamo, paradoxal, într-o postură fără ieșire. Să privească țintă doar către meciul următor, care nu întotdeauna e și cel mai important, și să mai amâne o dată o reconstrucție pe care deja a ratat-o de la începutul sezonului încoace cu repatrieri doar ca să mai aibă și foștii dinamoviști unde să mai facă un duș. Cu Mărgăritescu a început și s-a încheiat reclădirea echipei, încât ajungi să te minunezi cum de mai stau în picioare casele înălțate de firmele acționarilor. La plural, Turcu nefiind singurul din lojă care a auzit de mistrie și mortar și neamestecânu-l cu acționarii – gunoieri din sectorul 1.

Toți au cocoloșit cloaca din vestiar, au vegheat să nu i se clintească un fir de păr îmbibat de gel. Doar sunt o familie, toți sunt șmecheri de Dinamo, ca să copiem campania Realității, căreia, misterios, poliția nu i-a livrat marfă și cu un dinamovist cu 200 km pe oră. De acord, Lucian Goian e fratele fotbalistului. După nobody Elfsborg și NEC însă, cei mai mulți sunt prietenii fotbaliștilor. Nobody.

Publicat: 04 10. 2008, 22:05